Cupa Mondială de LongBoard duce (re)numele Vulcanului în jurul lumii

Home Administrație Cupa Mondială de LongBoard duce (re)numele Vulcanului în jurul lumii
Cupa Mondială de LongBoard duce (re)numele Vulcanului în jurul lumii

De pe acum nu mai e loc de nici o îndoială asupra faptului că etapa de calificare pentru Cupa Mondială de LongBoald găzduită la finalul săptămânii trecute în Pasul Vîlcan a reușit să aducă Vulcanului un imens capital de imagine la nivel internațional, chiar dacă, așa cum au mai remarcat unii sau alții pe rețelele de socializare, evenimentul nu a avut parte și de o binemeritată popularizare la nivel național, asta poate și pentru că, atunci când vine vorba despre Valea Jiului, media națională preferă în general știrile negative.

Cu toate acestea, vorba primarului Gheorghe Ile, ”nu-i bai” ! Pentru că, așa cum s-a văzut și astăzi, la conferința de presă organziată la sediul Primăriei municipiului Vulcan, de organziatorii ”Transylvania Downhill”, evenimentul sportiv care a făcut ca (re)numele Pasului Vîlcan să facă înconjurul lumii, nu doar că a confirmat câteva din ”punctele tari” ale stațiunii (încă) incipiente care se dezvoltă pe versantul vulcănean al muntelui Straja, ci deschide perspective serioase de evoluție a acestei zone turistice.

”Răspunsul pozitiv al participării la acest eveniment în rândul sportivilor prezenți de pe întreaga planetă, ne motivează să acordăm atenția cuvenită pentru susținerea acestei activități sportive și celor similare. Nu doar la nivel de organizatori, ci și la nivel de dezvoltare a comunităților dedicate acestor sporturi, care în 2020 vor deveni sporturi olimpice. Sunt ferm convins că acest început de bun augur, completează în mod cât se poate de benefic, viziunea proiectului de dezvoltare turistică în Pasul Vîlcan”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Acesta le-a mulțumit celor doi organizatori principali ai acestui eveniment care a reunit la Vulcan aproape 150 de sportivi din peste 20 de state ale lumii. La rândul lor, Mihai Ormenișan și Adrian Lupașcu – organizatorii principali ai acestui eveniment sportiv, au arătat că, de pe acum, sunt motivați să înceapă în cel mai scurt timp lucrările (conform discuțiilor demarate deja de anul trecut împreună cu municipalitatea din Vulcan), pentru amenajarea unui parc de antrenament pentru skateboard, în stațiunea Pasul Vîlcan. Atuurile Vulcanului pentru acest demers au fost, de altfel, confirmate la evenimentul din acest week-end: skaterii au ajuns, la unison, la concluzia că pârtia de la Pasul Vîlcan (în fapt, o porțiune de câțiva kilometri a drumului județean Vulcan-Pasul Vîlcan) este cea mai bună pârtie pentru longboard din lume, iar recordul mondial de viteză la coborârea pe placă a fost stabilit tot la competiția de la Vulcan.

Evident, toate acestea, dar și celelalte atuuri pe care autoritățile locale și județene doresc să le creioneze pentru dezvoltarea acestei ramuri de sport extrem de mare viitor, aici, în Valea Jiului, au făcut posibilă decizia ca un nou eveniment de talie mondială în competițiile de LongBoard să fie găzduit, anul viitor, tot aici.

”Le mulțumesc celor doi tineri entuziaști și buni organizatori, Mihai Ormenișan și Adrian Lupașcu, îi mulțumesc lui Federico Barconi – Președintele Federației Internaționale de DownHill, le mulțumesc celor doi vicepreședinți dl. Mike (din USA) și dl. Collin (din Australia) și le mulțumesc tuturor celorlalți sportivi care au permis prin prezența lor la Vulcan, prin prestația sportivă de exceție și prin popularizarea prin intermediul platformelor de socializare, o călătorie virtuală a minunatei noastre zone, pe toate meridianele planetei. La anul ne reîntâlnim”, a mai spus primarul Gheorghe Ile.