Salvatorii voluntari din județul Hunedoara și-au măsurat forțele la Petrila

Home Administrație Salvatorii voluntari din județul Hunedoara și-au măsurat forțele la Petrila
Salvatorii voluntari din județul Hunedoara și-au măsurat forțele la Petrila

Cele mai bune echipaje din cadrul serviciilor voluntare și private de pompieri din 7 județe ale țării s-au întrecut în îndemânare la Petrila, pe Stadionul Parângul Lonea, în cadrul etapei interjudețene a ”Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență”, competiție organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ” Iancu de Hunedoara” Hunedoara cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.

”Este pentru prima dată când organizăm o competiție de o asemenea anvergură și mulțumesc prefectului județului Hunedoara, Fabius Kiszely și șefului ISU Hunedoara, lt. col. Viorel Demean, pentru faptul că această competiție s-a organizat la Petrila, pentru noi este o onoare și o recunoaștere că avem un serviciu voluntar bine organizat și dotat. Felicit SVSU Petrila pentru rezultatele obținute la faza interjudețeană și vreau să subliniez, așa cum am transmis și reprezentanților ISU prezenți, serviciile voluntare de pompieri sunt foarte bine organizate și ar fi foarte important ca acestea să fie preluate de IGSU” a declaat primarul Vasile Jurca.

La startul competiției de la Petrila s-au aliniat echipele:
– S.V.S.U. PETRILA, județul Hunedoara
– S.V.S.U. CASTRANOVA, județul Dolj
– S.V.S.U. STOICĂNEȘTI, județul Olt
– S.V.S.U. BÎCLEȘ, județul Mehedinți
– S.V.S.U. CĂLIMĂNEȘTI, județul Vâlcea
– S.V.S.U. ROVINARI, județul Gorj
– S.V.S.U. GRĂDINARI, județul Caraș Severin

De menționat că echipa SVSU Petrila a obținut locul al II -lea la proba dispozitivul de intervenție, s-au clasat pe locul IV la general și au adjudecat Cupa Fair-Play pentru organizarea competiției.

De asemenea, prefectul județului Hunedoara, Fabius Kisezely, a felicitat orașul Petrila pentru organizarea competiției și echipajele prezente din cele șapte județe ale țării.