Pompieri voluntari și privați din 7 județe ale țării s-au întrecut în faza interjudeţeană a concursului profesional

Home Administrație Pompieri voluntari și privați din 7 județe ale țării s-au întrecut în faza interjudeţeană a concursului profesional
Pompieri voluntari și privați din 7 județe ale țării s-au întrecut în faza interjudeţeană a concursului profesional

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara„ al județului Hunedoara a găzduit, zilele trecute, etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale, rezervată serviciilor private şi voluntare pentru situaţii de urgenţă.

La startul competiţiei, desfășurată pe Stadionul Parângul Lonea, s-au aliniat 7 echipe ale serviciilor private pentru situaţii de urgenţă şi alte 7 ale serviciilor voluntare din judeţele Caraș Severin, Gorj, Dolj,  Mehedinți, Olt, Vâlcea și Hunedoara.

Probele din concurs au fost 4 x 100 metri ştafetă, pista de îndemânare şi viteză, care presupune escaladarea unui gard de 2 metri, parcurgerea în viteză a unei bârne cu 2 furtunuri în mâini, desfăşurarea acestora şi realizarea unui dispozitiv de intervenţie la incendiu precum şi proba dispozitiv de intervenţie, care implică realizarea unui sistem de stingere racordat la o motopompă.

Locul întâi în competiţia serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă a fost câştigat de echipa din Bacleș – Mehedinți, locul secund a fost ocupat de SVSU Stoicănești – Olt, în timp ce locul 3 a fost obținut de SVSU Castranova – Dolj.

Pe locul 3 în concursul serviciilor private s-a clasat echipa societăţii RiverGate – Olt, pe 2 Oltchim S.A. – Vâlcea, în timp ce locul întâi a fost câştigat de serviciul privat al societăţii Minprest – Gorj.

Componenții echipelor au fost premiați și felicitați de consilierului de stat din aparatul propriu de lucru al primului ministru, colonelul Radu Țipișcă, prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely și primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

Inspectorul șef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean, spune că pregătirea pompierilor privați și voluntari este foarte importantă iar aportul acestor structuri constituie un real sprijin pentru pompierii profesioniști în efortul de a proteja comunități și bunuri.

Echipajele participante în ordinea clasamentului sunt următoarele:

SPSU:

  1. SPSU Minprest – Gorj;
  2. SPSU Oltchim S.A. – Valcea;
  3. SPSU RiverGate – Olt;
  4. SPSU TMK Reșita – Caras Severin;
  5. SPSU Electrocentrale Craiova II – Dolj;
  6. SPSU Minprest Serv – Mehedinti;
  7. SPSU Electrocentrale Paroseni – Hunedoara;

SVSU:

  1. SVSU Bacles – Mehedinti;
  2. SVSU Stoicanesti – Olt;
  3. SVSU Castranova – Dolj;
  4. SVSU Petrila – Hunedoara;
  5. SVSU Gradinari – Caraș Severin;
  6. SVSU Rovinari – Gorj;
  7. SVSU Calimanesti – Valcea.