Accident cu final tragic în Mina Lupeni

Un miner și-a pierdut viața și un altul a fost rănit într-o surpare care s-a petrecut în această dimineață, la ora 8,00 în subteranul Minei Lupeni.

Accidentul a avut loc în abatajul cu banc subminat pan.9, strat 3, bl.V, unde o echipă de muncitori din cadrul sectorului I producţie care executau operaţiuni specifice pentru avansarea abatajului, au fost surprinşi de o surpare. Unul dintre minerii aflați la fața locului, ajutorul miner BĂRBAT RAUL nu a fost afectat de surpare, acesta ieșind singur la suprafață, de unde a fost preluat de echipajele de ambulanță și transportat la Spital pentru evaluarea stării de sănătate.

Din păcate, un al doilea miner a fost prins de surparea galeriei, iar în ciuda eforturilor depuse de echipele de salvatori și, mai apoi, de echipajele medicale de urgență care l-au adus la suprafață și l-au resurscitat preț de mai multe zeci de minute, acesta nu a mai putut fi readus la viață. Minerul decedat se numește DULEANŢU BOLOSIN GABRIEL LUCIAN. Acesta era angajat la EM Lupeni, unde lucra ca miner șef de schimb. Cunoscut între ortaci și preteni drept ”Duli”, minerul decedat în accidentul de astăzi avea 42 de ani și o vechipe de peste 22 de ani de muncă în minerit. Acesta Era căsătorit și avea un copil. Dumnezeu să-l odihnească în pace !