Japonezii de la ITOCHU sunt interesați de modernizarea Termocentralei Mintia

Reprezentanții corporației japoneze ITOCHU, ai companiei Kansai Electric (a doua ca mărime în Japonia) și ai companiei Hyundai Motor Group din Coreea de Sud se arată interesați de derularea unei investiții care vizează modernizarea Termocentralei Mintia. În acest sens, în aceste zile, o delegație amplă venită din Japonia vizitează termocentrala pentru a-și face o imagine mai completă în legătură cu situația în care se află colosul industrial de lângă Deva.

Reprezentanți ITOCHU au avut astăzi și o scurtă întrevedere cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, dar și cu vicepreședintele Daniel Andronache. În cadrul acestei înrevederi, investitorii japonezi și-au prezentat intențiile vizitei în județul Hunedoara, cu privire la o potențială nouă investiție în domeniul energetic la CEH. După cum se știe, consorțiul ITOCHU este cel care a realizat și investițiile de la Termocentrala Paroșeni, în urma căreia aceasta a devenit conformă cu normativele de mediu europene în domeniul termoenergetic.

La discuțiile de astăzi de la Deva au mai luat parte Sorin Găman, șef Serviciu Investiții din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, și Constantin Ioanițescu din partea Ministerului Energiei.