Concurență la programele de masterat ale Universității din Petroșani

Universitatea din Petroșani s-a dovedit a fi atractivă pentru mulți studenți, dar mai ales pentru cei care deja au terminat o facultate și urmăresc să se specializeze prin programele de masterat. La unele specializări concurența a fost și de aproape doi candidați pe un loc.

Astfel, după startul primei sesiuni de admitere, Universitatea din Petroșani și-a ocupat apoape integral locurile bugetate la master, iar la unele facultăți sunt candidați care n-au prins locuri finanțate de stat și au decis să-și continue studiile pe locurile cu taxă. „Situația în urma admiterii este bună. La programul de master al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică avem confirmați 135 de studenți, la Facultatea de Mine 111 iar la Facultatea de Științe avem 150 de studenți care și-au confirmat locurile. În total, după prima sesiune de admitere, avem confirmați 396 de studenți la master. La unele specializări a fost concurență destul de bună. Și la licență avem o participare bună și cred că vom ocupa locurile după a doua sesiune de bacalaureat”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

Potrivit acestuia, un interes ridicat a fost și din partea studenților străini, în special absolvenții din Republica Moldova optând pentru studii universitare la Petroșani. Astfel, pe cele 100 de locuri destinate viitorilor studenți moldoveni s-au înscris 300 de candidați, însă o situație exactă se va cunoaște doar în momentul în care cei admiși își vor confirma locurile.

Și la programele de licență ale facultărilor din cadrul instituției de învățământ superior situația este îmbucurătoare după prima sesiune de admitere. Universitatea din Petroșani formează specialiști în diferite domenii de activitate capabili să se adapteze cerințelor economiei de piață. În plus, instituția academică din Valea Jiului acordă sute de burse de studiu pentru performanță și merit, dar și posibilitatea pentru zeci de studenți să efectueze stagiu de practică cu finanțare europeană, în țări ale UE, prin programul Erasmus+.