Legea echității pentru pensionarii din minerit a fost promulgată de Președintele României

Home Politică Legea echității pentru pensionarii din minerit a fost promulgată de Președintele României

Președintele României, Klaus Iohannis a semnat astăzi Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 245/26.06.2017).

Astfel, legea care restabilește echitatea în ceea ce privește drepturile pensionarilor din grupele I și II de muncă, pensionați anterior datei de 1 ianuarie 2011 cu cei pensionați ulterior, devine operațională. Potrivit prevederilor acestei legi, începând cu luna octombrie 2018, în termen de cel mult 12 luni, toate pensile care se încadrează în noile condiții legislative, urmează să fie recalculate din oficiu de către Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale.

Potrivit senatorului Cristian Resmeriță, unul dintre semnatarii acestei legi, prin adoptatea acesteia se face dreptate unei categorii de pensionari, în special din domeniul minier al Văii Jiului, ale căror pensii vor crește semnificativ ca urmare a recalculării drepturilor de pensie prin calculul punctajului cu împărțirea la 20 de ani și nu la 30 cum greșit a fost stabilit în urma unei decizii anterioare. ”Noua lege face până la urmă dreptate, în primul rând tuturor minerilor, indiferent când au ieșit aceștia la pensie, dar și altor categori profesionale. Eu nu pot decât să mă bucur că semnalele pe care le-am tras în Parlament și în Partidul Social Democrat cu prvire la necesitatea adoptării acestei legi au fost însușite de colegii mei și au fost puse în practică așa cum era firesc. De asemenea, salut decizia Președintelui României de a promulga fărăr rezerve această lege așteptată de pensionarii din Valea Jiului și nu numai”, a decarat senatorul Cristian Resmeriță.