Apa Serv a inaugurat un nou popas turistic, la Vulcan

Un nou popas turistic marca Apa Serv Valea Jiului a fost inaugurat astăzi în municipiul Vulcan, pe drumul județean ce face legătura dintre centrul municipiului și zona turistică Pasul Vîlcan. Noul popas, prevăzut cu un izvor de apă potabilă ce poate fi utilizat gratuit, dar și cu un foișor cu masă și băncuțe pentru odihnă și servit masa, este amplasat în imediata vecinătate a Stației de Clorinare de la Morișoara, la circa 50 de metri de stația de pornire a telegondolei spre Pasul Vîlcan.

La ianugurarea noului popas al Apa Serv, la Vulcan au fost prezenți directorul general al operatorului regional de apă și canalizare – Costel Avram (aflat în ultima sa zi de lucru în această calitate), precum și întreaga echipă managerială de la Apa Serv formată din Cristan Ionică – șef Departament Producție, Florin Donisa – șef Departament Exploatare, Monica tarcea – șef Departament Dezvoltare și Roxana Benke – șef Departament Comercial. Acestora li s-au alăturat muncitorii care au lucrat efectiv la construcția acestui popas turistic, dar și angajați ai Stației de clorinare de la Morișoara, iar ca invitați de onoare, au fost prezenți la eveniment primarul municipiului Vulcan – Gheorghe Ile și viceprimarul Cristian Merișanu.

”Am inaugurat astăzi un nou punct de popas cu apă potabilă gratuită pe care, împreună cu colegii de la Apa Serv Valea Jiului, l-am realizat la Vulcan, în fața stației de clorinare Morișoara, situată pe drumul de acces spre Pasul Vîlcan, înaintea stației de pornire a telegondolei. Acesta este al patrulea obiectiv de acest fel pe care Apa Serv îl pune la dispoziția comunității și a turiștilor în Valea Jiului. Sunt mândru de faptul că am reușit, alături de colegii mei, să facem și aceste locuri de popas care, dincolo de utilitatea lor deja demonstrată, aduc în atenție și un mesaj ce poate constitui un adevărat motto pentru activitatea noastră: ”Prețuim cu adevărat apa, abia atunci când e secat izvorul”. 
Le mulțumesc colegilor Donisa Florin, Ionică Cristian, Tarcea Monica și Roxana Benke, precum și întregii echipe care au lucrat la punerea în funcțiune a izvorului de apă de la Vulcan, îi mulțumesc părintelui Mănăsuc Zgârcea pentru serviciul religios de sfințire a acestuia, îi mulțumesc primarului Gheorghe Ile și viceprimarului Cristian Merișanu, precum și tuturor celor care au fost alături de noi astăzi la acest eveniment”, a declarat Costel Avram, directorul general al ASVJ. 

La rândul său, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, este de părere că punerea în folosință a acestui obiectiv de interes turistic va fi apreciată de cetățenii din municipiul Vulcan și de toți cei care tranzitează zona înspre sau dinsore frumoasa zonă turistică de la Pasul Vîlcan. ”Este de remarcat faptul că pe lângă activitățile curente specifice, colectivul de la Apa Serv se implică și în realizarea unor astfel de investiții care sunt în folosul oamenilor și care sunt demne de întreaga noastră apreciere. Vă felicit pentru faptul că ați realizat un astfel de obiectiv de interes turistic și pe raza municipiului Vulcan și sunt convins că el va fi la fel de apreciat de toți cei care îl vor utiliza de acum înainte”, a spus primarul Gheorghe Ile.

Cu acest prilej, Avram a prezentat și un scurt bilanț al activității sale în fruntea operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului și le-a mulțumit colegilor din cadrul firmei pentru sprijnul de care s-a bucurat constant din 2012 și până în prezent. Costel Avram a demisionat marți, 14 august 2018 din funcția de director general al Apa Serv, urmând să ocupe, din 20 august, funcția de administrator public în cadrul Consiliului județean Hunedoara.