Eficientizarea sistemului integrat de colectare a deșeurilor, pe agenda Consiliului județean Hunedoara

Cu toate că județul Hunedoara dispune de unul dintre cele mai moderne sisteme de management al colectării, selectării-valorificării și depozității deșeurilor, în activitatea curentă a Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Barcea Mare există și difuncționalități.

Aceasta au fost constatate astăzi din analiza efecuată astăzi, la fața locului, de către noul administrator public al județului Hunedoara, Costel Avram, împreună cu Sorin Gaman (Președintele ADI Deșeuri Hunedoara), Eugen Mitriță (șef Serviciu UIP din CJH), Corina Ioaneș (șef Compartiment Achiziții din cadru ADI Deșeuri), dar și cu reprezentanții operatorului Supercom. 

”Este categoric faptul că una dintre principalele responsabilități asumate de Consiliul județean Hunedoara este cea legată de managementul deșeurilor. În acest sens, am fost prezent astăzi la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Barcea Mare. Am analizat, împeună cu colegii mei, situația C.M.I.D astăzi, chiar la fața locului. Desigur că sunt încă și anumite disfuncționalități în derularea acestei activități, atât la deponeul de la Bîrcea, cât și în activitatea din teritoriu, disfuncționalități pe care trebuie să le eliminăm”, a declarat Costel Avram. 

Acesta spune că începând chiar de săptămâna viitoare va aborda personal problema managementului deșeurilor într-un mod pe care și-l dorește mai eficient. ”În acest sens, vom avea în toate zonele județului Hunedoara, întâlniri tripartite, între Consiliul județean, reprezentanți ai autorităților publice locale și ai operatorului, pentru a găsi împreună soluțiile care trebuiesc luate pentru activitatea de management a deșeurilor să se deruleze în județul Hunedoara, la standard de calitate conforme cu investițiile care s-au făcut în acest domeniu”, a mai spus Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.