Simpozion pe teme de istorie națională și locală la mini-muzeul din sala de Consiliu a Primăriei din Vulcan

Eforturile conjugate ale administrației locale din municipiul Vulcan, eforturi cărora le-au subscris artistul fotograf Francisc Nemeth, pasionatul colecționar de simboluri istorice Liviu Gherghin și primarul Vulcanului, Gheorghe Ile au făcut ca, în acest an al Centenarului Marii Uniri, sala de Consiliu de la Primăria municipiului Vulcan să îmbrace forma unui mini-muzeu de istorie locală și națională.

Categoric nu întâmplător, aici a avut loc, în avanpremiera amplelor ceremonii de la finalul săptămânii trecute care au avut ca scop Cultul Eroilor Neamului și evidențierea rolului pe care Armata Română l-a avut în Marele Război al Întregirii, o inedită, dar fascinantă dezbatere istorică generată de prestigioase personalități ale istoriografiei românești contemporane. Pentru acest eveniment, organizat la inițiativa pasionatului patriot vulcănean Ioan Dorel Șchiopu, au pus umărul atât administrația locală vulcăneană, cât și Asociația Națională ”Cultul Eroilor-Regina Maria” din județul Hunedoara(președinte Gheorghe Ile), Asociația Rosa Multiflora (președinte Costel Avram), Centrul de Cercetări Istorice ”Preot Dumitru Bălașa” și bravul patriot Emil Părău. Grație acestora, vulcănenii pasionați de istorie și cultură națională, dornici să cunoască mai mult, mai concret și mai corect despre momentele istorice de acum 100 de ani din Pasul Vîlcan și Valea Jiului, au avut ocazia de a afla toate acestea de la o seamă de pestigioși istorici, prezenți la simpozionul ”Prin Valea Jiului, spre Marea Unire” desfășurat vineri, 24 august 2018 la Vulcan.

Despre bătăliile din Primul Război Mondial de la Pasul Vîlcan și din Defileul Jiului, despre importanța acestora, precum și despre rolul unor personalități de talia generalului Ilie Dragalina ori Regelui Ferdinand I în toate aceste  momente istorice, au conferențiat pentru publicul vulcănean: prof.univ.dr. Radu Ștefan Vergatti (din București, istoric, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România), prof.univ.dr. Dinică Ciobotea (din Craiova, coordonator științific la Centrul de Cercetări Istorice ”Pr. Dumitru Bălașa”), prof.dr. Gabriel Croitoru (din Craiova, istoric, membru al Institutului de Cercetări Socio-Umane ”C.S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române), conf.univ.dr. Tudor Rățoi (din Drobeta Tr. Severin, Șef al Serviciului Arhivelor Naționale din județul Mehedinți), prof. Eugen Petrescu (din Rm. Vâlcea, istoric, președinte al Centrului de Cercetări Istorice ”Pr. Dumitru Bălașa”) și col.(r) Ion Aldescu (fost coordonator al Cerclui Cultural Militar al garnizoanei de Vânători de Munte din Vulcan, autor al volumului ”Armata Română în Valea Jiului”).

Tot cu acest prilej, au fost prezentat și câteva volume de carte, editate cu sprijnul municipalității vulcănene și, mai ales, grație mecenatului ce-l caracterizează pe pasionatul promotor al culturii, istoriei și tradițiilor din Valea Jiului, Emil Părău, volume despre care ne rezervăm dreptul de a vorbi, pe larg, într-un alt articol.

Desigur, pentru spațiul unui articol de ziar, ar fi un demers imposibil să dăm curs tuturor punctelor de vedere expuse cu prilejul acestui simpozion de către apreciații vorbitori sus-menționați sau ideilor și elementelor istorice prezentate, multe dintre acestea fiind necunoscute, până acum, publicului din comunitatea locală a Văii Jiului. Acestea se vor regăsi însă, pentru toți cei interesați, în volumul care va fi editat în urma acestui simpozion istoric.

Pentru a vă da însă o imagine asupra însemnătății acestui eveniment istoric deosebit, organizat la Vulcan, vă prezentăm doar câteva din punctele de vedere exprimate ulterior, în declarațiile oficialităților prezente. Spre exemplu, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile apreciază că în anul în care cei ce avem inimi de români, facem cele necesare pentru ca Patria noastră să rămână vie în inimile românilor, iar relațiile dintre români să rămână în zona normalității, informațiile oferite de invitații noștri, sunt neprețuite. Ceea ce cunoșteam deja despre istoria noastră locală multimilenară, mi-a fost confirmat acum de minunații căutători de date istorice. Ca să vă spun cât valorează lecția de istorie a României, pe care am primit-o toți cei prezenți la simpozionul de la Vulcan, v-aș adresa o întrebare: Cât valorează să cunoști din ce familie te tragi… și cum arată arborele tău genealogic? Ca fiu al patriei mele – România, m-am simțit ca un elev cuminte, la școală, ascultând curios, atent și fascinat, cele relatate de specialiștii în istoria României.

 La rândul său, președintele Asociației Rosa Multiflora, Costel Avram declara: ”Simpozionul ”Prin Valea Jiului, spre Marea Unire” pe care, împreună cu Gheorghe Ile și Dorel Șchiopu l-am organizat la Vulcan sub semnul Centenarului, ne-a prilejuit nu doar o întâlnire de suflet cu o seamă de oameni care nutresc, asemeni nouă, puternice sentimente de patriotism și românism, ci s-a constituit și într-o veritabilă lecție de istorie, prezentată de distinși istorici, profesori universitari și oameni de litere.”

 Onorat pentru calitatea de moderator al dezbaterilor, care mi-a fost încredințată, dincolo de fascinantele expuneri la care am putut fi prezent, asemeni profesorului Gabriel Croitoru, mă încearcă un sentiment amestecat al mândriei de a fi un om al acestor locuri dar și al tristeții că parcă prea puțini semeni mai împărtășesc în prezent respectul față de valorile naționale, față de istoria și tradițiile acestei nații, așa cum parcă prea puțin mai acționează așa cum ar trebui pentru un necesar cult al Eroilor Neamului Românesc.