Alte 4 străzi din Colonia Petroșaniului au de acum covor de asfalt

Început anul trecut, primul program de asfaltare a străzilor dn cartierul Colonie al municipiului Petroșani, derulat de Primăria din localitate, se apropie de final. Pentru realizarea acestor lucrări, care au presupus modernizarea completă a unui număr de 4 străzi din cartierul Colonie, inclusiv cu turnarea de covor de asfalt, pus în premieră pe aceste drumuri, municipalitatea din Petroșani a accesat un credit bancar, pentru a putea urgenta realizarea acestor lucrări, considerate de primarul Tiberiu Iacob Ridzi drept necesare și urgente.

De altfel, primarul Petroșaniului a fost prezent pe tot parcursul derulării acestei investiții pe șantier, pentru a evalua modul în care este implementat acest proiect. Așa s-a întâmplat și în cursul acestor zile, în care muncitorii de la firma care execută această investiție, au început turnarea covorului de asfalt pe ultima stradă din cele 4 cuprinse în acest program. ”Lucrările de asfaltare a străzii Gheorghe Doja din cartierul Colonie se apropie de final. Constructorul a turnat, astăzi, stratul de beton asfaltic folosit ca legătură între fundația unui drum și stratul de uzură, urmând să fie turnat și stratul de uzură, pas cu care încheie astfel lucrările. Lucrarea face parte dintr-un pachet în care au fost incluse încă trei străzi – Grivița Roșie, Micu Klein și Radu Șapcă”, a declarat primarul municipiului Petroșani.

Pentru că valoarea estimată a acestor lucrări de investiții a fost mai mare decât cea rezultată ulterior din licitația publică organziată pentru desemnarea antreprenorului acestora, Primăria Petroșani a înregistrat și un procent semnificativ de economii, iar acești bani au fost redirecționați de către Consiliul local pentru a acoperi o parte din costurile lucrărilor de modernizare la Centura Petroșaniului (DN66).

Odată cu finalizarea străzii Gheorghe Doja din Colonie, programul de asfaltare a străzilor pentru anul 2018 de la Petroșani se încheie. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că, la drumuri, se vor mai face anul acesta lucrări doar la drumul de la Dâlja Mare-Dîlja Mică, în cadrul proiectului finanțat prin PNDL. De asemenea, primarul Tiberiu Iacob Ridzi salută demersurile Consiliului Județean Hunedoara, care și-a asumat pentru acest an, demararea lcrărilor la drumul județean Cabana Rusu-Masivul Parâng și la configurarea sensului giratoriu de pe DN 66 la intersecția cu orașul Petrila. ”Cred că intențiile Consiliului județean Huneodara de a face aceste investiții în drumuri sunt binevenite și eu salut demersurile făcute în această direcție. Sigur, îmi doresc ca aceste drumuri să fie și realizate, pentru că nu uităm că și în urmă cu vreo 5 ani s-a mai semnat un contract pentru drumul spre Parâng și apoi nu s-a mai făcut nimic. Sper ca, de data aceasta, să avem parte de o abordare corespunzătoare”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Fotografii de Geza Szedlacseck