Campionii mondiali la robotică, premiați acasă, la Hunedoara

Astăzi, în ședința Consiliului Local al municipiului Hunedoara, profesorul Mircea Nistor și cei opt elevi din echipa RobotX – Vîrtan Răzvan Nicolae, Budiul Cristian Carol, Lorinczi Darius Andrei, Cunțan Andrei Dănuț, Cîndea Radu Mihai, Saucă Raul, Dancea Radu Ioan și Haranguș Cristina Daniela – care au adus României titlul de Campioni Mondiali la Robotică, anul acesta, au fost premiați de autoritățile publice locale din municipul Hunedoara.

Astfel, elevii Colegiului Național de Informatică „Traian Lalescu” au primit diplome și premii în bani, iar pentru profesorul coodonator Mircea Nistor, Consiliul local al municipiului Hunedoara a decis ca, pe lângă un premiu în bani, acestuia să-i fie conferit și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Hunedoara.

Foto: Primăria Hunedoara