Ziua Porților Deschise la Sarmizgetusa Regia

La Sarmizegetusa Regia continuă seria descoperirilor extraordinare. Cercetarea arheologică desfășurată de colectivul de arheologi și studenți de la Facultatea de Istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, aflat sub coordonarea prof. dr. Gelu Florea, a adus la lumină noi mărturii despre viața cetății antice.

Săpăturile de pe terasa a XI-a din zona sacră a Sarmizegetusei Regia au continuat cu descoperirea unui nou segment de alee pavată, care uimește prin tehnica utilizată și materialele folosite de meșterii daci: andezit, gresie și calcar. Arheologii au dezvelit și o secțiune a drumului pavat principal, aflat în continuarea, porțiunii restaurate, din care se ramifică aleea cercetată. Vizitatorii au avut astfel posibilitatea să vadă modul în care era construită, precum și elementele originale din care era compusă principala cale de acces spre zona sacră.

În cursul cercetărilor, în secțiunile săpate, au fost descoperite numeroase resturi de ceramică, cereale carbonizate, piese din fier, printre care și o seceră, alte artefacte.

Cercetările arheologice au beneficiat de finanțarea Consiliului Județean Hunedoara, bugetul alocat pentru campania din acest an fiind de 85.000 de lei.

Cu ocazia Zilei Porților Deschise, situl a primit circa 600 de vizitatori, un număr dublu față de cel înregistrat într-o zi obișnuită de vineri.