Programul național de protecție socială „Bani de liceu” a fost majorat

Home Educație Programul național de protecție socială „Bani de liceu” a fost majorat

Pentru noul an școlar 2018 -2019, sprijinul financiar acordat elevilor în cadrul Programului național de protecție socială „Bani de liceu” a fost majorat la 250 lei/lunar, față de 180 lei/lunar, cât era în prezent. Potrivit deputatului hunedorean Natalia Elena Intotero – Ministrul Românilor de Pretutindeni, proiectul a fost aprobat în ședința Executivului din 5 septembrie.

Natalia Intotero informează că de asemenea, a fost majorată și valoarea plafonului maxim de acordare a bursei de la 150 lei la 500 lei, pe membru de familie. Această măsură a fost luată dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală, respectiv salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar. Indexarea cuantumului plafonului la acest nivel va asigura accesul în programul „Bani de liceu” pentru un număr mai mare de potenţiali beneficiari.

”De altfel, Ministerul Educaţiei Naţionale pregăteşte depunerea unei cereri de finanţare, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, prin care se are în vedere solicitarea de rambursare a sumelor cheltuite de statul român pentru perioada anilor şcolari 2015 – 2018, prin acordarea sprijinului financiar ‘Bani de liceu'”. Programul „Bani de liceu” are scopul de a acorda un sprijin financiar elevilor din licee şi şcoli de artă şi meserii”, informează ministrul Natalia Intotero.