Fotografia care unește. Expoziție a artistului maghiar Petrovics László, la Vulcan și Lupeni.

Home Cultură Fotografia care unește. Expoziție a artistului maghiar Petrovics László, la Vulcan și Lupeni.
Fotografia care unește. Expoziție a artistului maghiar Petrovics László, la Vulcan și Lupeni.

Într-un an al Centenarului, probabil că puține sunt evenimentele de tipul celui găzduit la Vulcan, care l-a avut ca oaspete, prin lucrările sale de artă fotografică, pe artistul Petrovics László din orașul ungar Varpalota, demonstrează că între români și maghiari, cultura și arta, la fel ca și apartenența la spațiul comunitar european, unesc oamenii mai mult decât încearcă diverse cercuri extremiste să-i dezbine.

Invitat la Vulcan de prietenul său Francisc Nemeth (apreciat artist internațional – cetățean de onoare al Vulcanului), Petrovics László și-a vernisat, la finalul săptămânii trecute, la galeria din foaierul Cinematografului Luceafărul, expoziția personală de fotografii, primită cu entuziasm de amatorii de artă fotografică din municipiul Vulcan. ”A fost cam puţină lume la vernisaj, dar prezenţa amabilă a acestora a compensat. La vernisajele artistice pe care le-am avut până în prezent la Vulcan, nu am apelat la colaborarea unor muzicieni cu piese muzicale de ambient, sau de recitaluri de poezii. De această dată ne-am bucurat de colaborarea doamnei înv. Angela Stănilă, care ne-a încântat cu piese muzicale deosebite la pian electric, motiv pentru care îi mulţumim frumos. În concluzie, consider că evenimentul a fost o reuşită. Sper că şi oaspetele nostru a apreciat similar şi că nu doar din politeţe a declarat astfel. Mai cred cu tărie, având o experienţă vastă în domeniul artei pe plan internaţional, că artele, oricare dintre ele, contribuie esenţial la apropierea oamenilor, indiferent de originea lor şi locul unde vieţuiesc pe Terra. Ele au un rol catalizator în legarea de prietenii, contribuie la menţinerea păcii şi la educarea maselor pentru frumos”, ne-a declarat organizatorul evenimentului, artistul vulcănean Francisc Nemeth.

Acesta și-a dorit foarte mult să-i poată răspunde colegului său din Ungaria, cu aceeași monedă cu care el însuși a fost tratat, cu prilejul expoziției personale pe care a fost invitat să o prezinte anul acesta în orașul maghiar Varpalota, înfrățit cu municipiul Petroșani. În acest sens, a apelat la bunăvoința administrației locale de la Vulcan. ”Oaspetele venit din ţara vecină de la Várpalota, să simtă respectul din partea oficialităţilor locale, aşa cum am beneficiat la rândul meu în urmă cu un an, fiind invitat de Primăria oraşului Várpalota cu ocazia zilelor oraşului şi zilei minerului. Domnul primar Ile, ca de obicei a fost la înălţime. Și-a sacrificat din timpul domniei sale o întreagă după amiază pentru ca oaspetele nostru, care este nu doar artist fotograf, ci și un reputat istoric, să vadă ce avem noi mai deosebit din punct de vedere cultural-artistic şi istoric, la Vulcan: sala de consiliu de la Primărie cu drapelele istorice ale națiunii române din toate timpurile şi expoziţia de fotografii ”Vulcan -Trecut şi Prezent”. Am fost mai apoi, împreună, la Pasul Vulcan unde e amplasat grupul statuar centenar. Pe lângă domnul primar, tot din partea Primăriei şi Consiliului local Vulcan am primit un important ajutor de la domnul Pompiliu Barbu şi doamna Felicia Portase, iar un amabil ajutor a venit şi din partea domnului Benedekfi Dávid, consilier local la Primăria Lupeni, care ne-a prezentat partea vestică a Văii Jiului, unde oaspetele nostru încă nu a ajuns până acum: Lupeni, Uricani, Valea de Peşti, până la Cheile Buţii, iar la final ne-a ospătat și cu o masă delicioasă de păstrăv, direct la păstrăvărie”, a mai adăugat Francisc Nemeth.

”Domnul Petrovics este o personalitate eminentă în domeniul urbanizării şi păstrării tradiţiilor istorice şi minereşti din Várpalota și am fost norați să-l avem ca oaspete și să-i putem admira lucrările. Suita de lucrări fotografice expuse în mod original, reprezintă un reper de relație normală, prin intermediul artelor, care se stabilește nu doar între doi artiști, ci și între comunitățile din care aceștia provin. Îi mulțumesc domnului Nemeth pentru că a reușit să materializeze acest proiect cultural. Îl felicit pe domnul Petrovics pentru frumusețea imaginilor găzduite temporar la noi în Vulcan. Iar pe dumneavoastră, dragi cetățeni, vă invit să vă faceți timp pentru a vă bucura de aproape, de aceste instantanee fotografice care vor fi expuse în foaierul Cinematografului până la finalul acestei luni”, a declarat primarul Gheorghe Ile.

Evident, atistul fotograf Petrovics László s-a arătat deosebit de încântat și onorat de felul în care a fost pimit și la Vulcan, după experiența similară pe care a mai trăit-o în Valea Jiului, și la Petroșani.

Așa cum am mai precizat, expoziţia de fotografii semnată de Petrovics László rămâne deschisă la Cinema Luceafărul din Vulcan până la finele lunii septembrie, când aceasta va fi mutată la Lupeni, în foaierul Palatului Cultural Minerul, pentru încă o săptămână.