Ziua de Curăţenie Naţională, eveniment ajuns la a VI-a ediţie, s-a desfășurat sâmbătă și la Petrila, fiind cea mai mare mişcare socială din ţară dedicată ecologizării mediului înconjurător.
Este cea mai ambiţioasă mişcare civică la nivel internaţional – World Cleanup Day, în care 150 de ţări din întreaga lume se unesc pentru a curăța planeta de deșeuri. Pe 15 septembrie 2018, voluntari din orașul Petrila, din toate categoriile sociale, au spus ”Let’s Do It!” în lupta împotriva uneia dintre cele mai presante probleme de mediu – deşeurile.
”Ne bucurăm că această ediţie a Zilei de Curăţenie, care se desfăşoară în context internaţional, a avut succes și în orașul nostru. Deşeurile nu ţin cont de graniţe, nici de categorii sociale, de aceea ne-am alăturat astăzi celei mai ambiţioase mişcări civice globale, care va contribui la formarea noastră, a tuturor, pentru a fi mai responsabili faţă de mediul înconjurător. În orașul Petrila avem împrejurimi atât de frumoase, încât este păcat să nu ne bucurăm de ele și să le ținem îngropate în deșeuri”, a declarat principalul Doinița Maria Bălănesc, consilier județean și director al Edil Sal Prest Petrila, compania de salubritate a orașului Petrila, principalul susținător sub egida căruia s-a derulat acest proiect pe raza localității Petrila.
Peste 250 de participanți a avut orașul Petrila, sâmbătă, la campania ”Let’s Do It, Romania”, în care s-au implicat Edil Sal Prest, Primăria orașului Petrila, Școala Gimnazială ID Sîrbu (Școala 1 și 6), Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși (liceu, Școala 2 și 5), Poliția Locală a orașului Petrila și foarte mulți voluntari. Ținta lor a fost strângerea deșeurilor în zona Dobrești, Jieț, Cheile Jiețului, pe malurile râului Jieț iar rezultatul a fost unul impresionant.
Pe 15 septembrie 2018, milioane de voluntari din întreaga lumeau spus „Let`s Do It!” în lupta împotriva uneia dintre cele mai presante probleme de mediu – deșeurile.