Call Center medical gratuit disponbil în Valea Jiului, în sistemul integrat Smart City adoptat de Primăria Petroșani

Pentru că Primăria municipiului Petroșani s-a înscris în programul național ”Smart City 2018” derulat de compania de soft Life is Hard, cetățenii din municipiul Petroșani vor putea beneficia de pe acum, în mod gratuit, de trei aplicații extrem de utile atât în relația administrație-cetățean, cât mai ales în accesarea unor servicii medicale extrem de importante.

Una dintre aceste aplicații PEDITEL 1791 permite utilizatorilor să acceseze gratuit, non-stop, un call center la care pot primi sfaturi medicale pediatrice. Acest serviciu poate fi apelat din toate rețelele de telefonie, fixe sau mobile din România, la numărul 1791 ( număr cu tarf normal în rețelele Vodafone, Orange, Telekom) sau la numărul *1791 (apel gratuit în rețeaua Digi). De asemenea, mai nou, serviciul poate fi apelat de oriunde din lume, la numărul de fix cu tarif normal +40377771111.

La aceste numere răspunde, la orice oră din zi sau din noapte, unu dintre cei 15 medici specialiști/primari  din cadrul Fundației ”Părinți din România”, care oferă sfaturi medicale de intervenție rapidă, în ibverse cazuri medicale sau de îngrijre a copiilor semnalate de părinți.

”Echipa medicală Peditel 1791 oferă consiliere medicală gratuită, cu profesionalism, calm, răbdare, empatie, fiecărui părinte care, din diverse motive, sunt îngrijrați de starea de sănătate la un moment dat a copilului lor. Desigur, trebuie menționat faptul că acest serviciu, chiar dacă vine în sprijinul medicilor de la serviciile de urgență sau de la secțiile de pediatrie ale spitalelor, nu înlocuiește consultul medical și nu este o alternativă la serviciul de urgență”, spune Cristina Grigoe, coordonatorul programului.

Primarul municipiului Petroșani, Tibeiu Iacob Ridzi, care recunoaște că, în calitate de părinte, este un utilizator al acestui serviciu, apreciază că el va ajuta părinții să poată evalua mai repede, în caz de nevoie, anumite aspecte ce țin de semnalarea unor probleme de sănătate a copiilor lor. ”Cred că acest serviciu este foarte util pentru toată lumea, atât pentru părinți și copii, dar și pentru sistemul medical în sprijinul căruia vine și eu îi încurajez pe părinți să utilizeze această platformă din pachetul Smart City Petroșani 2018”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

De la înființarea serviciului, în anul 2014, medicii Peditel au ajutat peste 129.000 de copii, în cea mai mare parte din mediul urban (69%) dar ș rural (31%), oferind sfaturi utile părinților pentru a acționa în situații medicale precum febra, diareea, vărsăturile, răceala sau alte acțiuni simptomatice care pot fi rezolvate prin sfaturile oferite de medici la telefon. Numai în prima jumătate a acestui an, call center-ul Peditel 1791 a înregistrat 31.217 apeluri, din care aproape 200 au fost din Valea Jiului. Mai trebuie menționat aici și un alt indicator statistic, care arată că gradul de statisfacție al apelanților care au utilizat acest serviciu și au acționat potrivit sfaturilor oferite de medici a fost de 4,97 puncte dintr-un maxim de 5.