Județul Hunedoara va fi prezent la sesiunea Adunării Regiunilor Europei de la Novi Sad

O delegație a Consiliului Județean Hunedoara va participa, în perioada 25 – 27 septembrie 2018, la sesiunile plenare ale Adunării Regiunilor Europei, care vor avea loc în orașul Novi Sad din Serbia.

Participarea delegației hunedorene vine ca un răspuns firesc la invitația Adunării Regiunilor Europei (ARE), din care și regiunea noastră face parte. Consiliul județean Hunedoara a stablit ca, anul acesta, delegația hunedoreană care va participa la acest eveniment să fie compusă din următorii consilieri județeni:

  • Victoria-Alina DUNCA
  • Mircea – Marcel POPA
  • Ion HOJDA
  • Lenuța ARMEAN
  • Marius MUTULESCU

Grupul va fi însoțit de către Dan CRIȘAN, șef Serviciu Relații Externe, Asocieri și Comunicare Interinstituțională.

Potrivit reprezentanților Consiliului județean Hunedoara, invitații vor fi întâmpinați de premierul Serbiei, Ana Brnabic, de președintele Guvernului Provinciei Vojvodina, Igor Mirovic, de vicepreședintele ARE pentru Diplomație Interregională, Damir Zobenica, de președintele Adunării Provinciei Autonome Vojvodina, Istvan Pasztor, și de Magnus Berntsson, președintele ARE.

Lucrările sesiunii plenare a Adunării Regiunilor Europei se vor desfășura pe comisii, fiind urmate de o serie de work-shop-uri și dezbateri având ca teme: ”Obiectivele de Dezvoltare Durabilă într-un cadru de lucru”, ”Gestionarea deșeurilor în zonele rurale” sau ”Întâmpinarea copiilor imigranți neînsoțiți”.

”Evenimentul este prilej de întâlniri și schimb de experiență între reprezentanții politicienilor și ai funcționarilor publici cu atribuții în promovarea politicilor regionale, în vederea stabilirii de strategii, direcții și cooperări regionale și internaționale”, se arată într-un comunicat al CJH.

Creată în 1985, Adunarea Regiunilor Europei (ARE) este o rețea independentă a regiunilor europene și cea mai mare organizație de cooperare interregională din Europa lărgită. Reprezintă 150 de regiuni din 29 de țări. Județul Hunedoara este membru ARE din anul 1992.