INSEMEX Petroșani prezent la cea de-a 24-a Întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa

Home Economie INSEMEX Petroșani prezent la cea de-a 24-a Întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa
INSEMEX Petroșani prezent la cea de-a 24-a Întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa

În perioada 24-25 septembrie 2018, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani, reprezentat de Dr. ing. George Artur GĂMAN şi Dr. ing. Daniel PUPĂZAN, a participat la cea de-a 24-a Întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa.

Evenimentul care a avut loc în oraşul austriac Salzburg, a fost organizat de către Ministerul Federal pentru Sustenabilitate şi Turism din Austria, tema principală de dezbatere din acest an fiind “Planuri de urgenţă şi de reacţie la situaţiile de criză pentru operaţiunile miniere de suprafaţă şi subteran”. La această întâlnire de lucru au participat conducători ai Autorităţilor Miniere din Austria, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, delegaţiile din ţările participante la întâlnire prezentând şi discutând asupra specificităţii situaţiilor de urgenţă şi a planurilor de reacție la situaţiile de criză pentru operaţiunile miniere din fiecare stat participant în parte, dar mai ales asupra modalităţilor de prevenire a apariţiei unor astfel de situaţii care pun în pericol viaţa lucrătorilor din industria minieră.

Potrivit informațiilor prezentate de managerul general al INCD INSEMEX, în deschiderea evenimentului, reprezentanţii ţării gazdă au prezentat participanţilor punctul de vedere primit din partea Unităţii pentru Eficienţa Resurselor şi Materii Prime din cadrul Comisiei Europene, cu privire la potenţialul minier al Europei. ”A 24-a Întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa a contribuit la schimbul de cunoştinţe, informaţii şi experienţe referitoare la planurile de urgenţă şi de reacţie la situaţiile de criză întâlnite în industria minieră subterană şi de suprafaţă, relevând faptul că tehnicile de exploatare şi procesare minieră utilizate actualmente în spaţiul european au fost îmbunătăţite semnificativ de-a lungul anilor, reducând astfel riscurile pentru muncitori şi comunităţile din zonele miniere şi minimizând impactul acestor activităţi asupra mediului înconjurător. Participanţii au stabilit de comun acord că este esenţială stabilirea unei baze legale pentru planurile de urgenţă şi de reacţie la situaţiile de criză la nivel naţional în concordanţă cu regulamentele internaţionale. Prevederile legale minime ar trebui să garanteze protecţia lucrătorilor şi a mediului înconjurător”, a declarat dr. ing. George Artur Găman, directorul general al INSEMEX Petroșani. 

La finalul şedinţei de lucru, conducătorii Autorităţilor Miniere au semnat Memorandumul întâlnirii, stabilindu-se tema întâlnirii din anul 2019 care va avea loc în Germania, şi anume “Protecţia comunităților şi a mediului în zonele de influenţă a lucrărilor miniere subterane şi de suprafaţă, active şi abandonate”.