Apa Serv primește primele semnale de feed-back de la abonați la chestionarul privind evaluarea calității serviciilor

Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului a distribuit în cursul  1.500 de chestionare la centrele de încasări, la secţiile de exploatare, dar şi la angajaţii care merg în controale pe teren, pentru a evalua gradul de satisfacție al clienților cu orivire la serviciile prestate. Acestea sunt completate de clienţi, iar după analizarea fiecăruia se decide unde sunt punctele nevralgice şi ce măsuri trebuie luate pentru remedierea lor.

„Am încercat să prindem opinia beneficiarilor noştri atunci când merg să plătească facturile, când văd că se fac lucrări în zona lor, şi atunci când echipele noastre merg să-i controleze. Să fie o acţiune pe mai multe paliere, din care noi să tragem nişte concluzii. Obligativitatea omului este să noteze localitatea şi strada pe care locuieşte, ca să ştim unde să acţionăm dacă sunt probleme”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului SA. Campania a demarat în urmă cu circa două săptămâni, însă va continua şi în următoarea perioadă. Studiul privind calitatea serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă şi a celor de canalizare în localităţile din Valea Jiului, iniţiat de operatorul de apă şi canal, răspunde unor întrebări şi oferă consumatorilor şi posibilitatea de a face propuneri sau de a indica probleme. ”Prin acest chestionar vrem să vedem, în primul rând, unde mai există probleme şi care este natura acestora, dar şi să măsurăm felul în care oamenii percep modul în care suntem capabili să rezolvăm aceste probleme. De aceea, rugămintea mea este ca în chestionar să fie precizat cartierul în care locuieşte clientul, pentru a putea evalua rapid situaţia şi interveni pentru rezolvarea problemelor, acolo unde este cazul”, a declarat directorul general al societăţii.

Până în prezent, circa 500 de abnați ai Apa Serv au răsuns deja la acest chestionar, iar informațiile sunt acum analizate de conducerea societății.