Târg de Produse Tradiționale, la mijloc de octombrie, în Petroșani

Home Administrație Târg de Produse Tradiționale, la mijloc de octombrie, în Petroșani
Târg de Produse Tradiționale, la mijloc de octombrie, în Petroșani

Unul dintre cele mai apreciate evenimente publice din Valea Jiului, Târgul de Produse Tradiționale, va fi organizat și anul acesta la Petroșani, în luna octombrie.

”Târgul de produse tradiționale este un eveniment care s-a bucurat de succes și în anii anteriori, atât din partea producătorilor locali, cât și a cetățenilor din Petroșani, motiv pentru care ne-am propus să continuăm această tradiție. Și anul acesta, vom organiza târgul în luna octombrie și am lansat deja invitația  producătorilor din zona noastră dar și din alte zone ale țării, care au astfel de produse tradiționale, să fie prezenți la standurile de la Petroșani”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Acesta apreciază că Târgul Produselor Tradiționale este o inițiativă prin care autoritățile locale din Petroșani doresc să sprijine mici fermieri și meșteșugari, dar și să promoveze o serie de produse tradiționale locale. În acest sens, la Petroșani, cei care vor vizita Târgul de Produse Tradiționale vor putea servi și o porție din mâncărurile specifice zonei noastre, respectiv tocană de oaie și păsat, pregătite chiar de către momârlanii din zona Petroșaniului. Primarul Petroșaniului spune că aceste produse vor fi oferite gratuit tuturor participanților la târg.

Târgul de Produse Tradiționale de la Petroșani se va desfășura în perioada 12-14 octombrie 2018, în zona Pieței Victoria din Centrul Civic al municipiului Petroșani.