La Petroșani, edilii au arătat că familia este și rămâne un nucleu al societății

În vremurile pe care le trăim, într-un moment în care până și sensul firesc, real, creștinesc al familiei este pus la îndoială și necesită chiar un plebiscit pentru a fi definit, o sărbătoare a Familiei poate părea chiar un act de curaj.

La Petroșani însă, deja de mai bine de un deceniu, Ziua Internațională a Vârstnicilor, îi aduce în atenția comunității locale, prin evenimentul public organizat în mod consecvent de Primăria și Consiliul local, tocmai pe acei seniori ai comunității locale pentru care viața de familie a ajuns la stadiul unei adevărate performanțe.

Cuplurile care în anul 2018 au împlinit 50 sau chiar 60 de ani de căsnicie au fost invitate astăzi, la Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani pentru a fi felicitate în mod public și premiate de autoritățile locale. ”Astăzi, într-o zi simbolică – Ziua Internațională a Vârstnicilor – am premiat mai multe cupluri pentru longevitate în căsnicie. Acești oameni sunt un model pentru noi, ei fiind cei care au contribuit la realizarea unei fundații solide a societății noastre. La mulţi ani, multă sănătate şi fericire alături de cei dragi!”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Astfel, laureați ai Diplomelor de fidelitate conferite cu acest prilej de reprezentanții comunității locale din Petroșani au fost familiile: Eugen și Victoria Ditrich, Ioan și Elena Sâtea (pentru 60 de ani de căsnicie), Ioan și Elena Neagoie, Iosif și Margareta Pasternak, Rista și Jozefia Rădulesc, Pompei și Sabina Boer, Ion și Magdalena Crețan, Corneliu și Marcela Arghira, Cornel și Maria Viționesc, Victor și Georgeta Covrig, Dumitru și Maria Păun, Ladislau și Rozalia-Maria Kovacs, Ion și Elena Nica, Cornel și Ileana Berindei (pentru 50 de ani de căsnicie).

Dincolo de felicitări, diplome, buchete de flori și cadouri primite dn partea edililor, seniorii invitați astăzi la Primărie au primit și un dar special de Ziua Internațională a Vârstnicilor, din partea micuței, dar atât de talentatei Adonia Antonescu, care le-a cântat ”bunicilor” Petroșaniului din toată inima.