Clubul Copiilor din Petrila și-a deschis porțile pentru anul 2019/2019

Home Educație Clubul Copiilor din Petrila și-a deschis porțile pentru anul 2019/2019
Clubul Copiilor din Petrila și-a deschis porțile pentru anul 2019/2019

Prima zi de octombrie a însemnat deschiderea oficială a noului an școlar 2018/2019 pentru Clubul copiilor din Petrila.

În cadrul festiv organizat cu acest prilej, copiii şi-au cunoscut profesorii pe fiecare secţie a clubului şi, după deschiderea oficială la care au participat oficiali ai administrației locale și județene, au fost invitați la un tur complet al clubului pentru a putea vedea oferta fiecărui cerc în parte, ofertă greu de refuzat având în vedere domenii educaționale din sfera cultural-artistică, tehnică sau sportivă.

”Utilizând metode nonformale, ne propunem să dezvoltăm alternative educaționale în procesul de învățământ, să dezvoltăm competențe specifice elevilor și să generăm performanță. Elevii vin la Clubul Copiilor din pasiune, fiind atrași de o echipă de profesori bine pregătiți care tratează problematici de interes și dezvoltă abilități, cultivând concomitent atitudini de toleranță, respect, lucru în echipă”, a precizat prof. Radu Chința, director al Clubului Copiilor din Petrila.

Copiii sunt așteptați să se înscrie în număr cât mai mare pentru acest tip de învățământ care oferă o alternativă pentru timpul liber, activitățile Clubului copiilor din Petrila sunt coordonate de profesori cu experiență și foarte bine pregătiți în domenii precum: artă populară, judo, grafică pe calculator, machete, tenis de masă, pictură – desen, informatică, dans popular, teatru sau karate.