Adevărul despre situația turismului hunedorean, în viziunea Consiliului Județean Hunedoara

Home Administrație Adevărul despre situația turismului hunedorean, în viziunea Consiliului Județean Hunedoara

Consiliul județean Hunedoara a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacție, o serie de precizări referitoare la ceea ce reprezentanții instituției apreciază drept acuzații nefondate lansate în spațiul public de diverse persoane.  ”declarațiile apărute recent în presă în care sunt aduse acuzații nefondate instituției Consiliului Județean Hunedoara privitor la modul în care aceasta a înțeles să promoveze turismul local, ne vedem obligați, pentru a evita o regretabilă dezinformare a  hunedorenilor,  să facem o serie de precizări”, se arată în comnicatul CJH, pe care vi-l prezentăm integral în cele ce urmează:

Date, toate pe plus

Rezultatele bune obținute până acum în 2018 ne dau dreptul să afirmăm că activitatea Consiliului Județean Hunedoara în ceea ce privește dezvoltarea și promovarea turismului local este la niveluri de competență și implicare ridicate. Și când spunem rezultate bune,  suntem în măsură să le susținem cu exemple, date și cifre.

Astfel, raportat la luna iunie a.c., potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Hunedoara, numărul de turiști care AU SOSIT în județul Hunedoara a fost de 79.503 persoane, ceea ce reprezintă O CREȘTERE de 12, 4 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Trendul ascendent s-a înregistrat încă din anul 2016. Comparativ 2017-2016, creșterea numărului de turiști care au sosit în județul Hunedoara a fost de PLUS 16,69 la sută.

Unul din obiectivele vizate de Consiliul Județean Hunedoara în materie de turism urmărește creșterea ponderii turismului de sejur în județ. E adevărat că și la acest indicator statistica oficială înregistrează un PLUS de 4 la sută, comparativ 2017-2016. Considerăm însă că există potențial în acest segment, iar eforturile instituției din acest an au fost orientate tocmai spre creșterea ponderii turiștilor care achiziționează servicii de cazare, masă și divertisment în județ.

Cum lucrăm noi

 Investiții și evenimente. Sunt două din pârghiile prin care, în acest an, Consiliul Județean Hunedoara a susținut turismul local. Chiar în această săptămână, Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara au semnat contractul de proiectare și execuție a obiectivului de investiții ” Modernizare DJ 687, Sântuhalm – Hunedoara – Călan (km 13+050 – km 22+791)”. Porțiunea de drum modernizată va asigura o fluidizare a traficului rutier de pe Drumul European E79 spre Municipiul Hunedoara, adică un acces mai facil la Castelul Corvinilor și oferta turistică a zonei. De asemenea, în luna august peste 170 de oaspeți din peste 20 de țări s-au bucurat timp de 6 zile de oferta de cazare, masă și divertisment a județului Hunedoara. Este bilanțul turistic al Campionatului Mondial de Fotbal în Sală al Polițiștilor WISPA 2018, eveniment la care Consiliul Județean Hunedoara a fost co-organizator. Este un alt exemplu prin care implicarea instituției județene a vizat susținerea turismului local.

10, pentru turismul hunedorean

 Începând cu anul viitor, Consiliul Județean Hunedoara va demara programul ”10, pentru turismul hunedorean” care prevede modernizarea a 10 drumuri județene care sunt situate pe diferite trasee turistice ale județului. Prin reabilitarea tuturor tronsoanelor de drum și îmbunătățirea suprafețelor de rulare, practic Consiliul Județean Hunedoara pune un covor asfaltic în calea turiștilor interesați să viziteze frumusețile naturale sau istorice ale județului. Valoarea investițiilor trece de 190 de milioane de lei.

Hățiș birocratic pe DJ 685

Unul din drumurile care va fi reabilitat, DJ 685, asigură accesul la un obiectiv de maximă importanță în județ (Barajul Gura Apelor) și facilitează accesul la frumusețile Parcului Național Retezat. Porțiunea modernizată va ajunge până la coronamentul Barajului Gura Apelor, acolo până unde drumul este întabulat pe Consiliul Județean Hunedoara. Dincolo de această porțiune, situația patrimonială a drumului este incertă. Deși este încadrat la categoria funcțională de ”drum județean”, DJ685, pe o porțiune de după coronamentul Barajului ”Gura Apelor” spre Cabana Rotunda,  este un drum de utilitate privată, Consiliul Județean Hunedoara moștenind o situație în care Regia Națională a Pădurilor ”Romsilva” și SC Hidroelectrica SA au abilități conturate de administrare în zonă. Consiliul Județean Hunedoara are în intenție în perioada imediat următoare ridicarea restricției de circulație și permiterea accesului auto cu tonaj mai mic de 3,5 tone pentru turiștii care vor să viziteze zona. Însă, până la clarificarea situației privitor la competențele în administrarea drumului, Consiliul Județean Hunedoara este în imposibilitatea de a-și asuma investiții legale dincolo de coronamentul Barajului ”Gura Apelor”.

Suntem deschiși la orice opinie, atenți la orice oportunitate care ar putea să trasforme turismul hunedorean într-o sursă esențială de venit pentru comunitățile locale, facem eforturi și pași concreți în acest sens. Nu putem însă să întoarcem la nesfârșit obrazul unor acuzații care lovesc nemeritat instituția noastră, ținând cont, mai ales, de o nuanță importantă: în ultimiii doi ani turismul hunedorean nu a fost pus pe butuci, ci, dimpotrivă, a fost ridicat de pe butuci și pus pe roți. Datele oficiale o certifică.