Potrivit acordului semnat între Primăria municipiului Lupeni și Teatrul Ion D. Sîrbu din Petroșani, locuitorii din Lupeni și din toată zona de vest a Văii Jiului vor avea ocazia de a urmări în continuare spectacolele teatrului din Petroșani pe scena Palatului Cultural din municipiul Lupeni.
Prima reprezentație este programată pentru data de marți, 9 Octombrie 2018, când la Lupeni vor avea loc nu mai puțin de 3 spectacole. Astfel, de la ora 10.00 şi 12.00, cei mici sunt așteptați la spectacolul interactiv „Ora de magie”, un spectacol realizat de magicianul Cosmin Dolea. Pentru aceste spectacole, prețul unui bilet este de 8 lei pentru copii și 10 lei pentru adulții însoțitori.
De asemenea, tot marți, 9 Octombrie 2018, de la ora 18.00, este programat la Lupeni spectacolul „Colecționarul” după John Fowles, regia Ciprian Huțanu. În cadrul acestui spectacol, locuitorii din Lupeni o vor putea vedea pe scenă și pe actrița Andrada Dobre, de origine din Lupeni.
Prețul unui bilet este de 20 de lei, elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere 50%.
”Mă bucur că putem continua proiectul nostru cultural și prin acest parteneriat cu Teatrul Ion D. Sîrbu. Datorită lor, pe scena Palatului Cultural Lupeni îi vom putea aplauda pe taleantații actori ai Văii Jiului, iar cetățenii Lupeniului vor putea asista la spectacole teatrale de calitate. Sigur că, pe lângă spectacolele din repertoriul teatrului de la Petroșani, intenționăm să aducem pe scena de la Palatul Cultural cât mai multe spectacole, cu artiști apreciați și renumiți, din țară dar și să-i punem în valoare pe copiii și tinerii noștri talentați”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.