După Ziua Minelor Deschise, Exploatarea Culturală Petrila, dezvelirea ansamblului statuar Sîrbu-Brâncuși și Noaptea Albă a Galeriilor, Asociația Planeta Petrila revine cu un nou eveniment cultural găzduit în perimetrul Exploatării Culturale din orașul Petrila. De data aceasta, după cum ne informează Mihai Danciu, președintele Asociației Planeta Petila, este vorba despre o expoziție de fotografie pe format supradimensionat, montată într-o locație inedită, respectiv în planul înclinat de acces spre Puţul Centru al fostei Mine Petrila.
Intitulat ”Genius Loci”, acesta este un proiect de fotografie documentară în curs de desfășurare, creat de Gabriel Amza (Timișoara), care are ca scop definirea spiritului chintesențial al Văii Jiului. ”În timp ce căutăm acest spirit, singurul lucru care poate fi definit în mod clar este locul gol pe care la lăsat în urmă când a început să dispară, înainte ca acest spirit să se refacă cu o altă identitate, renăscând din propria-i cenușă. Expoziția acoperă prima parte a proiectului, făcând și subiectul primului volum al cărți Genius Loci: Death”, explică Mihai Danciu.
Albumele se pot achiziționa făcând o pre-comandă pe Indiegogo: https://www.indiegogo.com/ projects/genius-loci- documentary-photography
Gabriel Amza este unul dintre ambasadorii culturali ai Văii Jiului, dedicându-i proiectul de față și susținând fizic sau de la distanță toate evenimentele realizate sub egida proiectului Planeta Petrila. Împreună cu Andrea Wolfer, acesta conduce Centrul Cultural Misc., în fosta Fabrică de țigări din Timișoara, demonstrând capacitatea de utilizare a unei clădiri industriale ca spaţiu dedicat evenimentelor culturale.
Evenimentul va avea loc în data de 13 Octombrie 2018, de la ora 18 în incinta fostei Exploatări Miniere Petrila, la planul înclinat unde va fi, de altfel, vernisată inedita expoziție. Mihai Danciu precizează că locul de întâlnire al iubtorilor de artă care doresc să participe la acest eveniment va fi, ca de obicei, pe platoul din fața centrului Pompadou din incinta fostei Exploatări Miniere Petrila – actuala Exploatare Culturală Petrila.