Primarul Petrilei, debut cu întâlniri importante la forumul de investiții de la Munchen

Home Administrație Primarul Petrilei, debut cu întâlniri importante la forumul de investiții de la Munchen
Primarul Petrilei, debut cu întâlniri importante la forumul de investiții de la Munchen

Trei dintre primarii Văii Jiului, respectiv Vasile Jurca (Petrila), Lucian Resmeriță (Lupeni) și Tiberiu Iacob Ridzi (Petroșani) se află în aceste zile în Capitala afacerilor europene, Munchen, unde are loc cel mai important târg anual de investiții din Europa. Participarea Văii Jiului se realizează prin brandul ”Invest in Jiu Valley”, demers comun al administrațiilor (împreună cu Nicolae Dunca – Aninoasa, Lucian Resmeriţă – Lupeni, Tiberiu Iacob Ridzi – Petroșani, Dănuț Buhăescu – Uricani, Gheorghe Ile – Vulcan) finanțat de Consiliul Județean Hunedoara prin ADEH și sprijinit de Banca Mondială și Camera de Comerț Româno-Germana.

Potrivit inițiatorului acestui proiect, Vasile Jurca, scopul acestei deplasări este acela de a face cunoscute oportunitățile de afaceri ale Văii Jiului exact în locul în care, la nive european, se dă ”ora exactă” în domeniul investițiilor majore. ”E foarte important să gândim împreună, să fim uniți pentru a ne forma o bună imagine în exterior și pentru a gândi integrat regenerarea zonei. Pentru aceasta, împreună cu Tiberiu Iacob Ridzi și Lucian Resmeriță, am fost delegați la Expo Real de celelalte administrații din Vale ca reprezentanți ai Văii Jiului”, a declarat primarul Vasile Jurca.

Acesta informează, prin intermediul une postări făcute pe pagna sa de socializare, că în prima zi de lucru la târgul de investiții Expo Real delegația  din România a avut o serie de întâlniri cu firme de consultanță pentru atragerea investitorilor, reprezentanți ai regiunilor europene aflate în condiții similare cu Valea Jiului, dar și un dialog cu Consulul General al României la Munchen (Doamna Iulia Ramona Chiriac) și reprezentanta Ministerului Economiei din Germania. ”Exemple de urmat pentru noi în acest domeniu important care este promovarea potențialului de dezvoltare economică a regiunii noastre, sunt administrațiile din Cluj, Constanța, Iași, Suceava, Oradea, București, care se promovează de ani de zile la acest târg. Prin această participare, Valea Jiului se prezintă unitar in fața investitorilor la cel mai important târg european de profil, fapt fără precedent în planul imaginii noastre externe”, a mai spus primarul Vasile Jurca.