Organizația județeană a PNL Deva a pus capăt astăzi conducerii interimare stabilite după alegerile locale de anul trecut când noul primar ales Florin Oancea a fost desemnat să conducă organizația municipală a PNL, cu statul de președinte interimar.
În cadrul adunării generale a membrilor Filialei municipale Deva a PNL a foat aleasă astăzi o nouă conducere a acestei organizații politicie, conform prevederilor statutare. În fncția de președinte al Organizație PNL Deva a fost ales primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
”Astăzi a fost o zi importantă pentru mine, ca președinte al PNL Deva: alegeri la Organizația Municipală a PNL Deva. Vă mărturisesc că știu ce înseamnă să ai lâgă tine o echipă de valoare. Am trăit și experiența amară când nu am putut să am o astfel de echipă. E foarte greu, chiar imposibil, să realizezi tot ceea ce vrei să construiești dacă nu ai alături oameni care să rezoneze cu ideile tale de dezvoltare și progres. Am cunoscut înfrângerea și am învățat din ea ce valoare extraordinară are echipa. Am reușit astăzi să construim o astfel de echipă la Deva! Orașul care m-a onorat să-i fiu primar a fost dintodeauna un oraș liberal! Poate că noi nu am reușit mereu să ne ridicăm la valoarea pe care devenii o merită și o așteaptă de la noi. De astăzi, însă, speranța mea că vom reuși a renăscut! Biroul politic local al PNL Deva, alcătuit din oameni de o certă valoare umană și profesională, îmi dă acestă garanție. Și credeți-mă, prieteni, vom face din Deva acel oraș mândru pe care îl visăm cu toții! Felicitări celor aleși astăzi și mult succes! Doresc să fiu pentru voi nu doar un președinte de organizație, ci un prieten și un camarad pe care să știți că vă puteți baza întotdeauna, în lupta grea care ne așteaptă”, a declarat Florin Oancea, președintele PNL Deva.