Consiliul județean Hunedoara a publicat programul audiențelor de la Biroul teritorial din Valea Jiului

Home Administrație Consiliul județean Hunedoara a publicat programul audiențelor de la Biroul teritorial din Valea Jiului
Consiliul județean Hunedoara a publicat programul audiențelor de la Biroul teritorial din Valea Jiului

Consiliul județean Hunedoara a publicat programul audiențelor de la Biroul teritorial din Valea Jiului, deschis în municipiul Petroșani, la Casa Universitară (în spatele magazinului Jiul Shoping Center).

Astfel, potrivit deciziei adoptate de conducerea forului legislativ județean, în fiecare zi de MIERCURI, între orele 09.30 – 12.30 audiențele vor fi susținute de administratorul public Costel Avram.

Săptămânal, joi între orele 10.00-12.00, președintele Mircea Flaviu Bobora, vicepreședintele Daniel Andronache și vicepreședintele Sorin Vasilescu vor susține, prin rotație, audiențe cu publicul la Biroul din Petroșani.

De asemenea, în fecare zi de LUNI, MARȚI, MIERCURI și JOI, între orele 16.00 – 18.00 la Biroul din Petroșani vor fi prezenți, pentru întâlniri cu cetățenii, prin rotație, consilierii județeni.

Biroul Consiliului Județean din Petroșani va fi deschis zilnic pentru preluarea sesizărilor și înscrierea doritorilor în audiență, după următorul program: Luni – joi: 09.30 – 18.00; Vineri: 09.30 – 13.00

Înscrierea în audiență sau transmiterea de sesizări se poate face și pe adresa de e-mail: birouvaleajiului@cjhunedoara.ro.