Cinematorgraful ”Victoria” din Petroșani se transformă în Cinema ”Șerban Ionescu”

În semn de apreciere pentru marele actor român Șerban Ionescu, cinematograful ”Victoria” din Petroșani va purta de acum înainte numele acestuia. Decizia a fost luată zilele trecute, în Consiliul local al municipiului Petroșani, ca urmare a unei inițiative lansate de primarul Tiberiu Iacob Ridzi și consilierul local Mihai Barbu.

Propunerea a fost lansată încă din vara acestui an, cu ocazia aniversării a 70 de ani de existență a Teatrului Dramatic  ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani, moment în care actorului Șerban Ionescu, dar și altor mari actori ai scenei românești din ultima jumătate de secol, care și-au început cariera la teatrul din Petroșani, le-a fost decernat titlul de Cetățean de onoare al acestei localități.

Inițiatorii proiectului privind redenumirea cinematografului din Petroșani menționează că Șerban Ionescu este un faimos actor al scenei teatrale și cinematografice din Româna, care și-a legat cariera artistică de Teatrul de Stat din Petroșani unde a debutat în anul 1987, în piesa istorică ”Petru Rareș” de Horia Lovinescu. După stagiatura de la Petroșani, Șerban Ionescu a mai jucat pe scena Teatrului din Sibiu, la Teatrul de Comedie din București, Teatrul Odeon și Teatrul Mic (toate din București) în cele din urmă fiind actor al Teatrului Național ”Ion Luca Caragiale” București. De asemenea, Șerban Ionescu a făcut o carieră impresionantă în cinematografie, rolul principal din filmul ”Ion” în regia lui Mircea Mureșan, rol pentru care a fost ales în perioada în care evolua pe scena Teatrului din Valea Jiului, fiind cel care avea să-i aducă succesul deplin în arta cinematografică.

”Toate aceste argumente din excepționala carieră a actorului Șerban Ionescu, dar și legăturile strânse pe care acesta le-a avut cu municipiul nostru, unde a debutat ca actor, unde și-a cunoscut mai apoi soția – marea actriță Magda Catone, ne-au determinat să lansăm propunerea de a atribui noului nostru cinematograf numele regretatului actor. Considerăm că dacă ”Victoria” este un nume oarecare, fără  legătură cu cienematografia, în mod evident ”Cinema Șerban Ionescu” individualizează și dă prestigiul necesar acestui spațiu cultural-artistic important din orașul nostru. Prin urmare, le mulțumesc consilierilor locali pentru votul lor favorabil și-i invit pe cetățenii din Peroșani să tracă cu aceași pasiune pentru arta cinematogafică, pragul Cinematografului ”Șerban Ionescu” din centrul municipiului nostru”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.