Primul bloc de locuințe reabilitat pe bani europeni la Petrila

Home Administrație Primul bloc de locuințe reabilitat pe bani europeni la Petrila
Primul bloc de locuințe reabilitat pe bani europeni la Petrila

Lucrările la primul bloc de locuințe din orașul Petrila, inclus în programul de reabilitare derulat cu fonduri europene, au fost recepționate astăzi de comisia formată din reprezentanți ai Primăriei orașului Petrila, ai asociației de proprietari, ai constructrorului și proiectantului. Este vorba despre blocul 14 din cartierul 8 Martie, pentru care s-a obținut finanțare prin POR 2014 – 2020.

Prezent la eveniment, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca a precizat că acesta este de altfel primul bloc de locuințe din întreaga Regiune de dezvoltare 5 Vest la care au fost finalizate lucrările de reabilitare și eficientizare termică, pe noul program european deschis în acest scop de Uniunea Europeană.

”Suntem desigur mândri că orașul Petrila a finalizat reabilitarea primului bloc din Regiunea 5 Vest, pentru care s-a obținut finanțare prin POR 2014 – 2020. Proiectul prin care Bl 14 din Cartier 8 Martie, ”Eficientizare termică clădiri rezidențiale”, a beneficiat de finanțare pe Axa prioritară 3, prioritate de investiții 3.1. Regiunea 5 Vest, cuprinde judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, iar cetățenii noștri au de acum condiții mai bune, într-un bloc reabilitat din punct de vedere termic, iar dn punct de vedere estetic și imaginea orașului Petrila are de câștigat odară cu finalizarea acestei investiții”, a declarat primarul Vasile Jurca.

Acesta a mai precizat că orașul Petrila mai are depuse alte 14 proiecte de acest timp la ADR vest, proiecte care au fost aprobate și care își așteaptă finanțarea, pentru a se trece la etapa de execuție.