Un nou proiect pentru comunitate va reda Școala 7 din Vulcan circuitului educațional

Home Administrație Un nou proiect pentru comunitate va reda Școala 7 din Vulcan circuitului educațional
Un nou proiect pentru comunitate va reda Școala 7 din Vulcan circuitului educațional

Începută cu ani în urmă, construcția Școlii nr. 7 din Vulcan nu a fost dusă la bun sfârșit de Ministerul Educației. Dincolo de motivele acestui abandon, esențial este faptul că, anul acesta, Ministerul Educației a decis să renunțe la această clădire și să o atribuire Primăriei municipiului Vulcan, care îi va da, în urma punerii în operă a unui nou proiect pentru comunitate, o utilitate publică specială.

”Despre această investiție a Ministerului Educației s-a vorbit mult de-a lungul anilor, De foarte multe ori administrația publică locală a fost criticată pentru că nu face nimic în sensul finalizării acesteia. Trebuie să precizez că până în luna mai 2018, acest imobil nu s-a aflat în proprietatea municipiului Vulcan, ceea ce din punct de vedere legal a însemnat pentru noi imposibilitatea de a aloca fonduri de la bugetul local pentru finalizarea investiției și punerea acesteia în circuitul educațional”, explică primarul Gheorghe Ile. 

Din fericire, lucrurile au acum șansa de a lua o turnură favorabilă comunității vulcănene, după ce în cadrul ședinței ordinare din 23 mai 2018, UAT Vulcan a preluat de la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, prin hotărârea nr. 55/23.05.2018 a Consiliului Local, obiectivul de investiții: ȘCOALA CU 24 DE SĂLI. Primarul Ile arată că acum, odată cu înscrierea acestui imobil în Cartea Funciară și intrarea în inventarul public al municipiului Vulcan, administrația publică locală poate aloca fondurile necesare lucrărilor de amenajare exterioară și interioară a Școlii Nr.7

În plus, secizia Consiliului Local de a pune în mișcare această preluare a Școlii nr.7 a fost precedată de includerea în Strategia de Dezvoltare Locală realizată de GAL VULCAN, a proiectului de transformare a Școlii nr.7 într-un obiectiv educațional deosebit, amplu și interesant, sun genericul: CENTRU DE ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE PENTRU ELEVI. BIBLIOTECA ȘI SPAȚII MULTIFUNCȚIONALE.

”Realizarea acestui centru rezolvă mai multe aspecte din comunitate, urmând ca în noul Centru de la Școala nr.7 să fie transferat inclusiv Centrul pentru Educație și Cultură Șansa. Asatfel, în locul acestuia, în spațiul de pe strada Traian se va realiza o Creșă pentru copii, proiect de asemenea inclus în Strategia de Dezvoltare Locală – în cadrul GAL Vulcan.