Gest impresionant în timpul partidei de fotbal la Petrila

Home Stiri la zi Gest impresionant în timpul partidei de fotbal la Petrila
Gest impresionant în timpul partidei de fotbal la Petrila

Dacă practici de mic sport, afli mai repede despre fair-play, spirit de echipă și competiție. Prin sport, se contribuie foarte mult la creșterea stimei față de sine și la capacitatea tinerilor de a se auto-evalua. Un astfel de spirit s-a petrecut în timpul partidei de fotbal a juniorilor A1 la Petrila, pe stadionul Parângul, partidă în care s-au întâlnit Inter Petrila și Victoria Călan. Tânărul sportiv petrilean, Daniel Vâtcă (18 ani), a purtat întreaga partidă o banderolă cu inscripția ”UNITE AGAINST RACISM” (Uniți împotriva rasismului).

La finalul partidei am încercat să aflu chiar de la tânărul Daniel Vâtcă ce era cu acel mesaj, de unde ideea, ce reprezintă acest mesaj pentru el?

”Este un mesaj reprezentativ, nu a fost o idee, mă bucur să port totdeauna mesajul ăsta cu mine. Prin ”Unite AgainstRacism”, vreau să dau dovadă de fair-play și, mai ales, vreau să transmit ca toată lumea sa fie unită, să lupte împotriva rasismului!”, a spus tânărul sportiv petrilean Daniel Vâtcă.

Mesajul este unul foarte serios, o lume întreagă luptă împotriva rasismului iar tânărul petrilean a fost impresionat de aceste lucruri și a dorit să ducă acest mesaj mai departe. Când astfel de gesturi pornesc de la tineri, sunt cu atât mai minunate și impresionează opinia publică.

În România și Italia, Centrul de Politici pentru Romi și Minorități desfășoară o campanie publică de conștientizare, prin intermediul sportului, al filmului și al educației non-formale, având ca parteneri Federațiile Române și Italiene de Fotbal, Uniunea Italiană ”Sport per tutti” (UISP) și producătorii români de film ”La Strada”. Astfel, România se alatură unor organizații internaționale ca FARE (FootballAgainstRacism in Europe) sau FIFA (Federația Internațională de Fotbal), care luptă împotriva rasismului și violenței în fotbal.

Sportul, pe de o parte, este locul în care se formează caractere, sportivii sunt modele pe care majoritatea tinerilor doresc să le urmeze. Pe de altă parte, tinerii învață că pentru a ajunge la aceste modele de succes trebuie să depună un efort constant, sportul formându-le o disciplină și îi învață anumite abilități sociale, precum lucrul în echipă.