Școala Gimnazială ,,I.G.Duca” Petroșani lansează proiectul AVE-,,Asta Vreau Eu ! ”

Școala Gimnazială ,,I.G.Duca” Petroșani în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a demarat proiectul AVE- ,,Asta Vreau Eu ! ”. Proiectul se derulează în perioada 30.10.2018-20.11.2018.

Scopul proiectului este educarea privind securitatea și sănătatea în mediul școlar și orientarea elevilor în carieră spre diferite meserii și profesii.

În cadrul acestui proiect se urmărește educația cu privire la riscurile la care se pot expune în situația în care nu respectă normele de securitate și sănătate în fiecare spațiu din școală(săli de clasă, laboratoare, săli de sport). Elevii și profesorii colaborează permanent pentru a face ca școala să fie un loc sigur și sănătos.

Prin intermediul activităților din cadrul Proiectul AVE- ,,Asta Vreau Eu ! ” elevii din Școala Gimnazială ,,I.G.Duca” Petroșani au conștientizat elementele de prevenire în scopul evitării accidentelor în mediul școlar, au experimentat în mod direct prin vizite de lucru la SC Simausrom Petrila și TRW Automotive Safety Lupeni meserii și profesii, pentru a face o alegere informată a drumului profesional pe care îl vor urma după absolvirea școlii.