Zacusca de Petrila face furori la târgurile de produse alimentare din Orient

Home Economie Zacusca de Petrila face furori la târgurile de produse alimentare din Orient
Zacusca de Petrila face furori la târgurile de produse alimentare din Orient

Un tânăr și ambițios antreprenor din orașul Petrila (Valea Jiului), Adrian Mihai Andronache în parteneriat cu consultantul Adrian Daniel Adochiței, a reușit grație accesării unor fonduri nerambursabile în cadrul programului ”Internaționalizare 2018”, să prezinte câteva produse tradiționale de casă, din zona Văii Jiului, la Târgul alimentar Internațional VIETFOOD & BEVERAGE 2018 care se desfășoară în aceste zile în Vietnam, la Hanoi.

Astfel, produse precum zacusca, dulceața ori murăturile produse sub brandul ”Delirs” brevetat de societatea comercială Provizii de Iarnă SRL din Petrila au ajuns în atenția consumatorilor din Orient, unde s-au bucurat de un real succes.

Potrivit antreprenorului petrilean, produsele mărcii ”Delirs” s-au bucurat de scces și la un alt târg de produse tradiționale, care a avut loc, de curând, în China, acolo unde firma petrileană a putut fi prezentă tot grație accesării unor fonduri nerambursabile oferite în cadrul programului “Internaționalizare 2018”.