Autoritățile din trei județe, promit ”drum deschis” pe DN7A în această iarnă

Autorități locale și județene, dar și responsabili ai Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri Craiova și Timișoara și ai Poliției Rutiere s-au întâlnit astăzi la Obârșia Lotrului pentru a evalua situația în care se află DN7A, unul dintre cele mai importante artere rutiere de interes turistic ce leagă zonele turistice din Parâng, Șureanu, Lotru și Valea Jiului, dar care asigură și o importantă legătură între județele Hunedoara, Gorj, Vâlcea și Alba.

De altfel, potrivit informațiilor pe care le-am primit de la primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, prezent la această întâlnire, care a avut loc din inițiativa prefectului județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely, au fost prezenți și prefecții județelor Alba (Dănuț Hălălai) și Vâlcea (Florian Marin), precum și directorii regionalelor de Drumuri și Poduri Craiova (Alin Columbeanu), respectiv Timișoara (Cristian Ispravnic).

”În principal s-a discutat despre situația generată de problemele generate de firma care a câștigat licitația pentru modernizarea tronsonului de drum Obârșia Lotrului-Petrila care, deși a primit 10 miliarde de lei pentru execuția acestei investiții, nu numai că nu a onorat contractul și nu a utilizat acești bani, dar a încurcat și mai mult lucrurile, ca urmare a intrării în insolvență. Evident, discuția a vizat și modul în care se poate acționa în regim de urgență pentru ca acest drum să poată fi pus la dispoziția turiștilor care tranzitează această importantă zonă turistică a țării”, ne-a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Starea Drumului Național 7A Petrila-Obârștia Lotrului este una dificilă, după ce aici au fost în ultimii ani începute și abandonate de mai multe ori necesarele lucrări de reabilitare și modernizare a acestuia. Din păcate, pentru moment, din punct de vedere legal, singura opțiune a administratorului acestui drum (Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova) este aceea de a rezilia contractul existent și de a demara procedurile pentru o nouă licitație privind desemnarea antreprenorului care va prelua acest proiect și de a-l duce la bun sfârșit. În cazul în care demersurile, care vor începe încă din acest an, nu se vor bloca în contestații și alte tertipuri legislative, în primăvara anului viitor lucrările de modernizare ale DN7A, mai ales pe porțiunea Obârșia Lotrului-Petrila (din care circa 20 km se află pe raza teritorială a orașului Petrila), dar și pe porțiunea Obârșia Lotrului – Voineasa, ar putea fi reluate și chiar finalizate cu succes până la finalul anului 2019.

”Consider că pentru orașul Petrila, pentru Valea Jiului, acest drum este unul esențial și am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință pentru a atenționa autoritățile responsabile să găsească soluții pentru ca acest drum să fie măcar întreținut corespunzător încă din acest moment, să se asigure deszăpezirea lui pe perioada acestei ierni, având în vedere că, pe de o parte, DN7A este un drum absolut necesar pentru turiștii care se deplasează între domeniile schiabile din Valea Jiului, din Vîlcea și din Gorj, dar pe de altă parte este un drum foarte important pentru cei care urcă la Mănăstirea de la Groapa Seacă, în rândul cărora se află și foarte mulți petrileni”, arată primarul Vasile Jurca.

Demersurile primarului orașului Petrila, dublate de susținerea primită din partea prefectului județului Hunedoara, au stat la baza deciziei asumate de directorul DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic care a promis că instituția pe care o conduce se va ocupa, în iarna anului 2018-2019 de întreținerea și deszăpezirea celor circa 30 de km ai porțiunii Petrila-Obârșia Lotrului de pe DN7A. ”Nu pot decât să apreciez această decizie și să le mulțumesc celor de la DRDP Timișoara pentru acest angajament care va face posibilă deplasarea turiștilor, prin Cheile Jiețului, înspre zonele turistice din Petrila și din Valea Jiului, dar și accesul la Mănăstirea Groapa Seacă și tranzitul spre stațiunile turistice din județul Vâlcea. În același timp, îmi exprim speranța că, în cel mai scurt timp, nu va mai trebui să căutăm doar soluții ”de avarie” pentru circulația pe acest drum vital pentru dezvoltarea turismului în regiunea Văii Jiului, iar acesta va deveni o altă cale principală de acces spre și dinspre Valea Jiului”, a mai punctat primarul Vasile Jurca.

La întâlnirea oficială de la Obârșia Lotrului au mai fost prezenți astăzi și inspectorul șef adjunct al IPJ Hunedoara, Mugurel Teodosiu, dar și reprezentanți ai Poliției Rutiere și șefi de districte rutiere din județele Hunedoara, Vâlcea și Alba.