Salvatorii mineri din România și-au dat întâlnire, din nou, la Petroșani

În acest sfârșit de săptămână, Valea Jiului este gazda unei noi reuniuni a Asociației Salvatorilor Mineri din România, organizație care reunește reprezentanți ai tuturor sectoarelor de activitate din România care desfășoară activități de salvare minieră de subteran sau de suprafață.

Ce mai buni salvatori mineri din România se vor întrece și în cadrul concursului național de salvare minieră, organizat sub egida acestei asociații și găzduit, în mod tradițional, de INCD-INSEMEX Petroșani. La eveniment, aflat deja la cea de-a XI-a ediție, se vor întrece echipe de salvatori mineri din cadrul exploatărilor miniere Livezeni, Lonea, Vulcan și Lupeni, precum și de la Salina Praid (în secțiunea rezervată salvatorilor din subteran), respectiv salvatori de la Lukoil, OMV Petrom, Metrorex și Complexul Energetic Oltenia (în secțiunea rezervată salvatorilor de la suprafață). Concusul de salvare montană de la Petroșani a început în cursul zilei de joi, 14 noiembrie, urmând a fi încheiat sâmbătă, 16 noiembrie.

Potrivit directorului general al INCD INSEMEX Petroșani, dr.ing. George Artur Găman, care este și președintele forului asociativ al salvatorilor mineri din România, participanții la Adunarea Generală a Salvatorilor Mineri din România vor participa, în cursul zilei de astăzi, și la manifestările de la Petrila unde se vor comemora 10 ani de la tragedia minieră care a urmat exploziei de metan galeriile fostei Mine Petrila. De asemenea, salvatorii mineri din România vor fi prezenți la deschiderea primului Muzeu al Salvatorului Miner din România, care va avea loc, în cursul acestei după-amiezi, la Exploatarea Culturală Petrila. Tot aici va fi dezvelit și un monument al salvatorului miner, realizat cu sprijinul Asociației Salvatorilor Mineri din România.