Apă potabilă pentru toate gospodăriile de pe strada Coasta din Petroșani

Home Economie Apă potabilă pentru toate gospodăriile de pe strada Coasta din Petroșani

Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică, în prezent operatorul de apă din Valea Jiului asigură furnizarea de apă potabilă pentru aproximativ 98% din populația Văii Jiului. Diferența o reprezintă doar o serie de gospodării răzlețe, situate în zone mărginașe ale localităților Văii Jiului, acolo unde extinderea rețelelor publice de apă nu a fost eligibilă în cadrul programului de investiții deulate pe programul eurpean POR, încheiat anul trecut.

Chiar și în aceste condiții, în limita resurselor bugetare proprii ale Apa Serv Valea Jiului, au mai fost executate extinderi ale rețelelor de apă la nivelul Văii Jiului. Spre exemplu, în 15 noiembrie 2018 a fost finalizat programul derulat în acest scop de ASVJ pe strada Coasta din Petroșani, unde au fost racordate și ultimele 15 gospodării care nu beneficiau de alimentare cu apă potabilă. Lucrările au costat aproximativ 20.000 de lei și au presupus efectuarea de săpături pentru aducțiunea de apă din rezervoarele de la Universitatea din Petroșani, dar și pentr efectuarea racordurilor la gospodăriile noilor abonați.

„Am finalizat acest obiectiv care rezolvă lipsa apei pentru alte 15 gospodării de pe strada Coasta, pe care nu le-am putut racorda în cadrul investiției pe care am început-o aici anul trecut, dar pentru care am găsit soluții de a face acest lucru în acest an. Astfel, rețeaua de aducțiune pentru aceste gospodării s-a realizat pe o lungime de peste 1.200 de metri, iar lucrarea efectivă s-a întins pe aproximativ 3 luni de zile. Ea face parte dintr-o lucrarea mai amplă, pentru care a trebuit să găsim o soluție tehnică eficientă și pentru noii noștri abonați, dar și pentru operator, astfel încât am gândit în două etape acest proiect. O dată cu finalizarea acestor lucrări, pe strada Coasta din Petroșani vor beneficia de apă potabilă 24 de ore din 24 toate gospodăriile din această zonă, ele fiind alimentate din rețeaua blocurilor-turn din Petroșani Nord. Până în acest punct sunt cam 100 de familii ce beneficiază de apă din această rețea”, a declarat Florin Donisa, directorul tehnic al Apa Serv Valea Jiului.

Reprezentanții Apa Serv Valea Jiului spun că, în limita resurselor bugetare pe care le vor avea, vor încerca să răspundă și altor cereri primite de la locuitorii Văii Jiului care doresc să se racordeze la rețelele publice de apă și canalizare.