”Maculatorul existenţial” al lui Valeriu Butulescu, premiat la Gala Națională de Literatură Umoristică

Home Cultură ”Maculatorul existenţial” al lui Valeriu Butulescu, premiat la Gala Națională de Literatură Umoristică
”Maculatorul existenţial” al lui Valeriu Butulescu, premiat la Gala Națională de Literatură Umoristică

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Brăila găzdușete astăzi gala de Premiere a celei de-a doua ediții a Festivalului Naţional de Literatură Umoristică.

În acest festival, la secţiunea „Cea mai bună carte de umor din perioada 2017 – 2018, a fost înscris şi volumul de aforisme ”Maculator existenţial” de Valeriu Butulescu. Este ultima carte de aforisme publicată de acest prolific scriitor care face cinste comuntății din Petroşani și Valea Jiului. Volumul este prefaţat de cunoscutul critic Alex Ştefănescu, care reia cele scrise în „Evenimentul zilei” din 30 august 2017: ”Valeriu Butulescu este cel mai valoros autor de aforisme din România, din toate timpurile, şi unul din cei mai valoroşi din lume. Cărţile lui au apărut în toate limbile pământului şi pretutindeni au fost comentate cu admiraţie. A primit numeroase premii în străinătate.”

Cartea a fost publicată anul acesta sub auspiciile Editurii „Libris” Braşov. A fost prezentată la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov (22-25 martie 2018) şi la Festivalul „Zilele Cărţii şi Muzicii SIMFEST” de la Targu Mureş (30 august 2018). Cartea a fost de asemenea premiată la Festivalul Naţional „Ion Budai Deleanu” în luna iulie a.c.

De data aceasta cartea este apreciată şi la Brăila. Iar organizatorii l-au invitat pe autor la Gala de Premiere. Contactat telefonic, Valeriu Butulescu ne-a făcut următoarea comunicare: „Succesul acestei cărţi la un festival de umor mă bucură sincer. În percepţia mea, cartea „Maculator existenţial”, chiar dacă are şi aforisme ironice şi sarcastice nu este o lucrare eminamente umoristică. Îmi face plăcere să revăd Brăila. Anul trecut, aici, pe scena teatrului „Maria Filotti”, spectacolul cu comedia mea „Satul electronic” a câştigat trofeul Festivalului Naţional de Teatru „Bujor Macrin”. De Brăila mă leagă deja amintiri plăcute.”

Felicitări, maestre pentru încă o confirmare a muncii dumneavoastră !