Ultima zi de consultări publice pentru identificarea de soluții și proiecte de revigorare a Văii Jiului

Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de coordonator al Inițiativei pentru Valea Jiului, a deschis o sesiune de consultare publică pentru identificarea de soluții și proiecte de revigorare a Văii Jiului, având în vedere că una dintre măsurile asumate prin Memorandum constă tocmai în realizarea unei consultări publice pentru identificarea unor soluții de revigorare a Văii Jiului și crearea cadrului partenerial cu societatea civilă pe această temă.

Astfel MFE anunță că toți cei care doresc să contribuie identificarea unor soluții de revigorare a Văii Jiului sunt așteptați să transmită observaţii și propuneri, prin completarea și transmiterea Formularului de propuneri, până la data de 23.11.2018 la adresa de e-mail: valea.jiului@fonduri-ue.ro, cu subiectul „consultare publică Valea Jiului”.

Reamintim că în anul 2017, Comisia Europeană a lansat Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziție, fiind una dintre principalele măsuri ale pachetului „Energie curată pentru toţi europenii”, facilitând dezvoltarea de proiecte și strategii pe termen lung în regiunile carbonifere, în scopul lansării procesului de tranziție și ca răspuns la dificultățile sociale și de mediu. România a aderat la această platformă la începutul anului 2018, iar Ministerul Fondurilor Europene și-a asumat rolul de coordonator al Inițiativei pentru regiunea Valea Jiului și a întreprins o serie de demersuri în acest sens, printre care și inițierea Memorandumului  Aprobarea Planului de măsuri pentru implementarea Inițiativei privind regiunile carbonifere în tranziție pentru Valea Jiului (aprobat de Guvern în 4 octombrie 2018).

Foto: Arhiva Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziție, prezentată la Petroșani de comisarul european Corina Crețu