Plan pentru deszăpezire la Petroșani. Utilaje, materiale antiderapante și personal pentru intervenție

Home Administrație Plan pentru deszăpezire la Petroșani. Utilaje, materiale antiderapante și personal pentru intervenție
Plan pentru deszăpezire la Petroșani. Utilaje, materiale antiderapante și personal pentru intervenție

”La fel ca în fiecare an, și de această dată am vrut să mă asigur de faptul că nu vom avea probleme cu deszăpezirea în iarna ce urmează. Există un plan de acţiune aprobat de Consiliul Local, iar societatea căreia i-a fost atribuit contractul va interveni cu prioritate în zona spitalului, a școlilor și a instituţiilor publice, după care urmează celelalte artere.” Declarația aparține primarului municipiuui Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care a participat astăzi, împreună cu directorul DADPP Petroșani, Daniel Vișan la inspecția prilejuită de prezentarea arsenalului tehnic și uman cu care firma Eolian Energy va acționa în iarna acestui an pe străzile și trotuarele din Petroșani la acțiunile de deszăpezire.

În acest scop, firma responsabilă de întreținerea drumurilor și trotuarelor din municipiul Petroșani pe timp de iarnă a prezentat cele 13 utilaje de deszăpezire care vor acționa la acest tip de acțiuni în această iarnă. În același timp, reprezentanții firmei spun că au la dispoziție cîteva sute de metri cubi de sare și nisip precum și un număr de 17 angajați pregătiți pentru a curăța căile de circulație în această iarnă.

“Suntem pregătiți și în acest an pentru sezonul de iarnă, avem 13 utilaje atât pentru carosabil, cât și pentru trotuare, avem două tipuri de material antideparant, e vorba de nisip cu sare, dar și clorura de calciu care se va da pe zona de centru civic. Programul este făcut, există niște priorități, la instituțiile publice, spital, școli, după care în cel mul 48 de ore putem să intervenim pe toate străzile din localitate”,  a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Melinda Rogobete, reprezentantul firmei Eolian Energy a precizat, la rândul său, că au fost constituite stocuri de material antiderapant, cantitatea de material fiind la momentul de față de 200 de nisip, 200 de tone de sare și 10 tone de clorură de calciu. ”Utilaje pe care le avem sunt suficiente, dar dacă este nevoie se poate lărgi parcul auto, iar cantitatea de material antiderapant se poate suplimenta de câte ori este nevoie”, a declarat Melinda Rogobete.

Începând de astăzi, la Petroșani va fi funcțional și un comandament de iarnă, potrivit Planului de Acțiune pentru perioada iernii 2018-2019 aprobat de Consiliul local al municipiului Petroșani.