Ședință omagială a Consiliului județean Hunedoara în cinstea Centenarului

Consiliul județean Hunedoara se reunește joi, 29 noiembrie 2018 în ședință omagială, în cinstea aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Evenimentul, intitulat ”Hunedoara și Marea Unire” va avea loc în sala mare a Teatrului de Artă din Deva, începând cu ora 12,00.

”În cadrul acestui eveniment festiv, împreună cu membrii Consiliului județean dar și cu reprezentanți ai UAT-urilor din tot județul, vom evoca împreună, cu emoție și recunoștință, mărețul act de la 1 Decembrie 1918”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului județean Hunedoara.

Evenimentul festiv este organizat de Consilul județean Hunedoara împreună cu mai multe instituții de cultură dn subordinea acestuia, respectiv Biblioteca județeană ”Ovid Denușeanu” Hunedoara-Deva, Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Teatrul de Artă din Deva.

În preambulul Ședinței Omagiale, miercuri, 28 noiembrie 2018, de la ora 19.00, pe scena Teatrului de Artă Deva se joacă piesa ”Fotograful Unirii” de Denis Dinulescu. Regia este semnată de Mihai Panaitescu, iar interpretarea aparține actorilor teatrului devean. Intrarea este liberă!