Centenarul Unirii sărbătorit la Colegiul ”D. Leonida” din Petroșani cu o expoziție de produse artizanale create de elevi

Home Educație Centenarul Unirii sărbătorit la Colegiul ”D. Leonida” din Petroșani cu o expoziție de produse artizanale create de elevi
Centenarul Unirii sărbătorit la Colegiul ”D. Leonida” din Petroșani cu o expoziție de produse artizanale create de elevi

Emoția firească a unui eveniment de însemnătatea Centenarului Marii Uniri și-a făcut simțită prezența în toate activitățile organizate în cinstea acestuia, în mod special în cadrul instituțiilor de învățământ din Valea Jiului. Peste tot, elevii și profesorii au realizat programe artistice și educaționale speciale, în care și-au pus în evidență talentul, cunoștințele și… patriotismul.

La Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani, Centenarul a fost marcat într-un mod special, deoarece aici elevii și-au propus să îmbine cunoștințele acumulate la clasă cu îndemânarea și pasiunea pentru artă. Așa au fost realizate, în cadrul unui program de voluntariat derulat în afara orelor de curs, sute de obiecte artizanale, de la lucrări de metaloplastie și quilling, până la confecții și tricotaje sau ipsoserie, în cele 4 ateliere tematice la care au participat elevi din toate categoriile de învățământ, de la grădiniță, învățământ primar, profesional și special ai acestui Colegiu. Din mâinile acestor elevi talentați, sub coordonarea directă a profesorilor lor, au ieșit lucrări artizanale cu totul și cu totul speciale, având ca temă ”România 100”, lucrări apreciate în mod unanim de cei prezenți la expoziția organizată astăzi la sediul liceului, în cadrul programului special dedicat Centenarului Marii Uniri.

”Ne bucurăm că am putut duce la bun sfârșit acest proiect de suflet, în concretizarea căruia ne-am bucurat de o finanțare obținută din partea Consiliului județean Hunedoara, prin proiectul depus de Asociația Edu Pro. Le mulțumim celor de la Consiliul județean pentru sprijin, așa cum le mulțumim în mod special elevilor și profesorilor care s-au întrecut pe ei înșiși anul acesta în pregătirea acestei expoziții, iar rezultatul muncii lor pur și simplu ne-a impresionat”, a spus prof. Mihaela Marița, director adjunct al Liceului și coordonator al acestui proiect.

Alături de numeroși invitați, de conducerea școlii, de numeroși elevi și profesori, la evenimentul organizat la Colegiul ”Dimitrile Leonida” a partcipat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. ”Sunt deosebit de încântat de ceea ce am văzut aici, la această expoziție care demonstrează că în această școală învață și se pregătesc pentru viață și adună cunștințe pentru o viitoare profesie, copii pasionați și talentați. Lucrările pe care le-am văzut sunt remarcabile și cred că noi, comunitatea locală, avem datoria de a-i încuraja și susține pe copii și pe dumneavoastră, dascălii care-i coordonați cu dedicație și pricepere. De aceea, pot să vă promit că pentru anul viitor, nu doar Consilul județean, ci și administrația locală de la Petroșani va susține un astfel de proiect, pentru că eu cred că trebuie să-i încurajăm pe copii să creeze nu doar în astfel de momente speciale, ci cât mai des posibil. Vă felicit și vă mulțumesc pentru pasiunea, răbdarea și priceperea cu care vă îndepliniți rolul important pe care-l aveți în formarea generațiilor viitoare și vă asigur de întregul meu suport”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Evenimentul dedicat aniversării Centenarului a fost completat la Colegiul ”Dimitrie Leonida” de un scurt moment artistic susținut de elevii școlii, dar și de o prezentare a semnificației actului istoric care a generat unirea tuturor românilor, la 1 Decembrie 1918.

”Ne-am dorit ca felul în care să marcăm acest moment istoric al Centenarului să fie unul special, unul în care să punem în valoare semnificația acestuia și prin cunoștințele acumulate de elevi, darmai ales prin intermediul creațiilor realizate de elevii noștri în cadrul atelierelor tematice la care ei participă în mod constant. Mă bucur că am reușit acest lucru și le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în derularea acestui proiect, derulat de școala noastră în parteneriat cu Asociația Edu Pro și cu sprijinul financiar al Consilului județean Hunedoara”, a declarat, la rândul ei, prof. Camelia Paraschiv, directorul CTDL Petroșani.

Expoziția ”La Leonida sărbătorim Centenarul” rămâne deschisă publicului vizitator până la data de 15 decembrie, când elevii acestei unități de învățământ pregătesc un alt eveniment de acest fel, de data aceasta în întâmpinarea sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou.