Un număr de 24 de jurnaliști din Diaspora românească de pe întregul mapamond, aflați în România în cadrul proiectului „Itinerar Centenar pentru jurnaliști”, derulat de Ministerul Românilor de Pretutindeni, au celebrat Ziua Națională şi Centenarul Marii Uniri, la Alba Iulia. Însoțiți de ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena INTOTERO, oaspeții din diaspora și comunitățile istorice au urmat traseul celor Trei Fortificații din Alba Iulia, care cuprinde Cetatea Medievală, Cetatea Alba Carolina și Castrul amenajat în zona Cetății Alba Carolina și s-au prins în hora unirii în fața Sălii Unirii din Alba Iulia (1918) pe care au și vizitat-o.
Pe perioada celor patru zile ale proiectului „Itinerar Centenar pentru jurnaliști”, cei 24 de jurnaliști români, reprezentanți ai presei în limba română din diaspora, au avut ocazia să se familiarizeze cu istoria şi semnificația trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compusă din „Poarta Sărutului” ,„Masa Tăcerii” şi „Coloana Infinită”, să viziteze Mănăstirea Curtea de Argeş şi să lase însemnări în Cartea de onoare a Mănăstirii Lainici, aflată la granița dintre județul Gorj şi județul Hunedoara. Itinerarul acestora a cuprins anul acesta și județul Hunedoara, unde jurnaliștii au vizitat mai multe obiective turistice din zonă.
Delegația jurnaliștilor români din Diaspora a fost primită de autoritățile locale și județene chiar la intrarea în Valea Jiului, în fața catargului de la Aninoasa pe care a fost ridicat cel mai mare drapel tricolor din județ. La întâlnirea cu jurnaliștii români au fost prezenți ministrul Natalia Intotero, președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora (Consiliul județean fiind de altfel, partener al Ministerului Românilor de Pretutindeni în organizarea acestui program), administratorul public Costel Avram, deputatul Laurențiu Nistor, primarii din Aninoasa (Nicolae Dunca), Petroșani (Tiberiu Iacob Ridzi), Vulcan (Gheorghe Ile) și Petrila (Vasile Jurca).
”Mă bucur că am reușit să le oferim acestor conaționali veniți din toată lumea, bucuria de a fi prezenți din nou acasă, în România, chiar de ziua noastră națională. Așa cum mă bucur că am reușit să le prezentăm câte ceva din frumusețile acestor locuri. Am convingerea că atunci când se vor întoarce în comunitățile în care trăiesc acum, vor scrie și vor vorbi despre România frumoasă și poate că și ei, dar și alți români plecați din țară, se vor gândi că e momentul să revină acasă în frumoasa noastră țară”, a declarat ministrul Natalia Intotero.
Surprinzător (sau poate nu !) pentru mulți dintre oaspeții MRP, informațiile despre frumoasele ținuturi ale Văii Jiului și Hunedoarei erau deja cunoscute, datorită faptului că din grup a făcut parte și un jurnalist plecat în Italia chiar de aici, din Valea Jiului: Sergiu Balaban, fost redactor la ”Gazeta de dimineață”, azi redactor la Digi 24 Italia. Datorită acestuia, dar și datorită proiectului derulat de MRP, jurnaliștii români veniți de peste mări și țări au cântat pe autocar, așa cum chiar ei au recunoscut, aproape non-stop, ”Ce frumoasă-i Hunedoara !” Și chiar s-au convins de acest lucru.
Ajuns la a II a etapă, proiectul „Itinerar Centenar pentru jurnalişti” a găzduit 24 de reprezentanți ai presei româneşti din Belgia, Grecia, Italia, Israel, Marea Britanie, Canada, Spania, Germania, Irlanda şi Franța. Timp de patru zile, ei au avut întâlniri cu membri ai autorităților locale şi centrale, cu reprezentanți ai cultelor, ai mass media de limba română din România, şi au participat la evenimentul organizat de MRP la Ateneul Român, Gala 100 pentru Centenar dar și la manifestările dedicate Centenarului în Capitala Marii Uniri, la Alba Iulia.