Utilizarea banilor europeni în sectorul de apă, motiv de apreciere din partea Comisie Europene și pentru Apa Serv Valea Jiului

O importantă reuniune a Asociației Române a Apelor, la care participă directori ai operatorilor regionali de apă și canalizare din România, reprezentanți ai ANRSC, ai Ministerului Fondurilor Europene și ai Comisiei Europene se derulează astăzi la București.

La Adunarea Generală a Asociației Române a Apei, participă și fostul manager general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, împreună cu actualul director general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică.

În cadrul acestei întâlniri, reprezentantul Comisie Europene a transmis felicitări managerilor din sectorul de apă și canalizare din țara noastră pentru modul coerent și eficient în care au acționat pentru atragerea de fonduri europene pentru dezvoltare. ”Mărturisesc că ne-au căzut tuturor bine cuvintele de apreciere ale reprezentantului Comisiei Europene, care a felicitat sectorul de apă și canalizare din țara noastră ca fiind cel mai activ în atragerea de fonduri europene pentru investiții. Asta cu atât mai mult cu cât s-a reamintit și aici faptul că, în perioada în care eu am condus operatorul din Valea Jiului, Apa Serv a semnat primul contact de finanțare din România, pe POIM, aflat acum în etapa de implementare”, a declarat Costel Avram. 

Acesta a mai precizat că, dincolo de aceste aprecieri, din partea reprezentantului Comisiei Europene a vent și vestea bună că, în exercițiul financiar european 2021-2027, România va avea la dispoziție și mai mulți bani pentru investiții în modernizarea serviciilor de utilitate publică, respectiv 6 milarde de euro pentru apă, deșeuri și energie. ”Depinde doar de noi să știm să atragem acești bani și vreau să cred că județul Hunedoara va fi din nou printre fruntași”, a mai spus Costel Avram.