Sfaturile salvamontiștilor pentru cei care sunt martori ai unor accidente pe pârtie

Pentru că sezonul de iarnă a debutat cu un număr extrem de mare de evenimente pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, Salvamont România vă prezintă câteva masuri pe care să le întreprindeți dacă sunteți martor la un accident pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă :

1. Nu intrați în panică.
2. Protejati victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate in X la 4-5 metri în amonte.
3. Anuntati echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil , sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Naţional SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).
4. Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decat dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îî provoaca afecțiuni medicale imediate. Orice pacient care dupa un traumatism prezinta dureri sau alterarea starii generale trebuie tratat ca avand un posibil traumatism la nivelul coloanei vertebrale, necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau cu mijloace improvizate victima.
5. Daca victima este inconstienta, deschideti-i caile aeriene ( aceasta se realizeaza prin subluxatia mandibulei-ridicarea acesteia de la nivelul unghiului sau posterior- de langa ureche ; !!! nu „ basculati” spre spate capul victimei !!! ) si verificati timp de 10 secunde daca respira; daca nu respira , efectuati resuscitare cardiopulmonara (masaj cardiac extern in ritm de aprox 100/ minut, iar daca sunteti instruit in acest sens , masaj cardiac extern combinat cu respiratie artificiala („gura la gura „ sau prin intermediul diverselor dispozitive gen „batista salvatorului’) cu un raport compresii toracice : ventilatii de 30:2. Urmati indicatiile primite din dispeceratul medical !
6. Discutați cu victima și observati daca este coerentă în exprimare. Observati dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei si faceți compresie (cu comprese sterile , daca aveti la indemana ). Daca hemoragia este abundenta si nu se opreste , aplicati un garou deasupra leziunii ( anuntati dispeceratul medical despre acest lucru ).
Evitati sa intrati in contact direct cu sangele pacientului !
7. Nu incercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau care pot fi fatale.
8. Protejați termic persoana accidentată ( acoperire cu sac de dormit, folie „Sirius” ), discutați permanent cu ea, urmariți o eventuală schimbare a starii de constienta, a respiratiei, a culorii tegumentelor si buzelor și așteptați până sosesc echipele Salvamont.

Nu uitaţi, echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale.
Apelaţi cu încredere la prietenii dumneavoastră de pe cărările munţilor – SALVAMONT România !