Prima ședință de lucru din acest an a Consiliului județean Hunedoara, în 4 ianuarie

Consiliul Județean Hunedoara își reia activitatea în plen, odată cu prima ședință extraordinară, convocată de președintele Mircea Flaviu Bobora, pentru data de 4 ianuarie 2019, orele 11,00.

Legislativul județean va avea de analizat două proiecte de investiții cu impact turistic major, respectiv proiectul privind ”Realizarea Muzeului Civilizației
Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces în municipiul Orăștie” și proiectul privind actualizarea devizului general pentru obiectivul de
investiții ”Restaurare Castel Nopcsa, sat Săcel, comuna Sintamaria Orlea, județul Hunedoara”.

De asemenea, pe agenda ședinței din 4 ianuare a Consiliului județean Huneodara figurează trei proiecte de hotărâre pentru avizarea unor proiecte de investiții din fonduri europene ce urmează a fi realizate în județul Hunedoara, după cum urmează:

  • proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr.128/2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (D.A.L.I.) si a indicatorilor tehnico- economici ale proiectului „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice” finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 13: Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b:
    Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectivul specific 13.1: Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România;
  • proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr.129/2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Reabilitarea si modernizarea străzilor Nicolae Bălcescu (Tronson 2), Nicolae Iorga, Ion Creangă, Cetății din Municipiul
    Orăștie, județul Hunedoara” finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 13: Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b: Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectivul specific 13.1: Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România;
  • proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr.130/2018 privind aprobarea devizului general consolidat al proiectului „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea si modernizarea străzilor de acces, in municipiul Orăștie” cu finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 13: Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b:
    Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectivul specific 13.1: Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România;

Activitatea legislativului județean a fost reluată joi, 3 ianuarie 2019 când la CJH a fost program normal de lucru. De altfel, președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora a fost prezent, conform agendei publice stabilite încă din anul 2018, la Biroul Teritorial de la Petroșani al CJH. Potrivit unui comunicat al instituției, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, s-a întâlnit joi, 03 ianuarie 2019, cu doi locuitori ai Văii Jiului care au dorit să comunice o serie de propuneri pentru dezvoltarea comunității locale din care fac parte.

Consiliul județean Huneodara reamintește că în fiecare zi de joi, între orele 10.00 – 12.00, președintele și vicepreședinții Consiliului Județean Hunedoara susțin, prin rotație, programul de audiențe la Biroul teritorial deschis la Petroșani. În restul săptămânii, solicitările locuitorilor din Valea Jiului sunt preluate de administratorul public Costel Avram (miercurea) și de consilierii județeni care locuiesc în orașele Văii Jiului.