Distincții de onoare pentru salvatorii hunedoreni și susținătorii acestora

Home Stiri la zi Distincții de onoare pentru salvatorii hunedoreni și susținătorii acestora
Distincții de onoare pentru salvatorii hunedoreni și susținătorii acestora

Cei mai dedicați și eficienți pompieri precum și colaboratorii implicați în protejarea și salvarea vieții oamenilor, au fost premiați cu ocazia evaluării activității I.S.U. Hunedoara în anul 2018.

Astfe, pompierul de onoare al anului a fost desemnat plutonier major Mircea Crihan, care activează la Detașamentul Deva. Acesta era pe un drum din județul Bihor, într-o zi geroasă de iarnă, când s-a intersectat cu destinul unui om. În câmp, într-o mașină răsturnată pe plafon, pompierul devean a găsit un bărbat prins în centură care a putut comunica faptul că nu își mai simte picioarele. Până la sosirea echipajelor de intervenție, pompierul a decis să-l mențină conștient pe rănit și să nu-l extragă din autoturism, deși alți participanți la trafic, care opriseră la locul accidentului, voiau să-l scoată pe bărbat din mașină. După câteva luni de la producerea accidentului, soția omului salvat de colegul nostru a transmis inspectorului șef al ISU Hunedoara o scrisoare emoționantă în care își exprima recunoștința pentru compasiunea și implicarea pompierului.

Salvatorul de onoare al anului, plutonierul major Andrei Dobrei, activează la Secția de Pompieri Ilia și a participat la numeroase intervenții de acordare a primului ajutor medical dar s-a remarcat la acțiunea de salvare a 7 oameni grav răniți în urma unui accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Leșnic.

Inspectorul șef al I.S.U. Hunedoara a mai conferit diplome de merit și domnilor Plt. adj. Iulian Spătaru, Plt. maj. Andrei Chirilă, Plt. maj. Varga Zsolt, Plt. maj. Florin Gavrilă, Plt. maj. Daniel Sonoc, Plt. maj. Marian Albu și Paramedic Cristian Albu.

Echipa de alpiniști a inspectoratului a fost recompensată pentru reprezentarea cu onoare a I.G.S.U și a I.S.U. Hunedoara la Grimpday 2018, cea mai faimoasă competiție a alpiniștilor de intervenție din lume și pentru îndeplinirea cu operativitate a unor misiuni dificile de salvare de la înălțime.

Plt.adj. Robert Kis, Plt. maj. Mihai Szabo, Plt.maj. Nicolae Ganea, Plt.maj. Dorel Ioja, scafandrii de intervenție în cadrul Detașamentului de Pompieri Deva au fost recompensați cu diploma de merit a I.S.U. Hunedoara în semn de recunoștință pentru curajul, devotamentul, operativitatea și spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredințate.

Locotenentului Radu Botezan și plutonierului adjutant Petru Cibian instructori în cadrul Centrului de Antrenament și Pregătire de Specialitate al Pompierilor Orăștie li s-a conferit diploma de merit. Distincția vine în semn de apreciere pentru eforturile depuse în munca de instruire a personalului operativ din cele 10 județe arondate Centrului.

În semn de apreciere pentru colaborarea inter-instituțională, care se traduce în ultimă instanță în protejarea și salvarea vieții oamenilor, în acest an am avut plăcuta misiune de a oferi Placheta de Onoare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara„ al județului Hunedoara:
– primarului comunei Băița, domnul Damian Diniș pentru sprijinul constant oferit din anul 2010 în operaționalizarea și organizarea echipajelor de prim ajutor și pompieri din comunitatea pe care o conduce.
– domnului Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni pentru implicarea, din anul 2018, în funcționarea echipajelor care salvează vieți.
– domnului Gruia Ionescu, primarul comunei Bretea Română pentru susținerea operaționalizării, în anul 2017, a unui punct de lucru al pompierilor în anul 2017 în această localitate.
– domnul Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești, pentru recunoașterea contribuției la protejarea comunității, prin înființarea în anul 2018 a unui punct de lucru al pompierilor, I.S.U. Hunedoara.
– domnului Vasile Cărăguț, primarul orașului Geoagiu, pentru susținerea operaționalizării, începând cu data de 1 februarie 2019, a unui echipaj SMURD în Geoagiu.
– domnului Dorel Bretean, subprefectul Județului Hunedoara, în semn de apreciere pentru sprijinul acordat în gestionarea situațiilor de urgență.
– președintelui Consiliului Județean Hunedoara, domnul Mircea Bobora pentru implicarea în operaționalizarea și dotarea sediului echipajului de terapie intensivă mobilă.
-prefectului Județului Hunedoara, președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, domnul Fabius Kiszely, pentru profesionalism și dăruire în coordonarea situațiilor de urgență.
– domnului colonel Benone Gabriel Duduc, șef Direcție Inspecția de Prevenire, în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în semn de apreciere pentru sprijinul acordat de eșalonul superior.