Fonduri europene pentru modernizarea drumurilor din județul Hunedoara

Infrastructura rutieră are cea mai mare pondere la capitolul investiții cu finanțare europeană nearambursabilă, în cadrul proiectelor de investiții accesate de Consiliul județean Hunedoara. 

Reprezentanții forului legislativ județean arată chiar că proectul privind modernizarea culoarului de trafic  Mureș Nord: DN 7 (Gelmar) – Geoagiu Băi – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău–Șoimuș – Brănișca – DN 7 (Ilia)” este cel mai amplu proiect finanțat din fonduri europene în Regiunea Vest, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. Acest proiect a fost avizat în ședința CJH din luna noiembrie 2018.

Potrivit datelo tehnice ale proiectului, vor fi modernizate 5 drumuri județene:
• DJ 706 A: Ilia – Sârbi – Brănișca – Păuliș Lunca – Băița – Ormindea – Vălișoara – DN 76 (km 0+000 – 19+700);
• DJ 761: Șoimus – Bârsău – Certeju de Sus – Săcărâmb – GeoagiuBăi (km 0+000 – 6+050);
• DJ 107 A: Limita județ Alba – Homorod – Geoagiu – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău –Bârsău (km 29+925 – 64+445);
• DJ 705: DN 7 – Geoagiu –Balșa – Almașu Mic de Munte – limită județ Alba (km.0+000 – 8+800);
• DJ 705 H: DJ 705 (KM 8+800) – Geoagiu Băi (0+000- 2+655).

Implementarea acestui proiect presupune, pe lângă modernizarea culoarului de drumuri județene, și modernizarea a 8 poduri de pe traseul acestora, montarea de parapeți metalici pentru protecție, realizarea de trotuare pentru podurile vizate prin proiect, montarea de parapeți pietonali și montarea a 2.125 de indicatoare rutiere.

Contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare Culoar Trafic Mureș Nord: DN7 (Gelmar) – Geoagiu Băi – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău – Şoimuş – Brănişca – DN7 (Ilia)” a fost semnat în data de 28 noiembrie 2017. Semnatarii contractului au fost Mircea-Flaviu BOBORA – președintele Consiliului Județean Hunedoara, beneficiarul finanțării acordate pentru acest proiect – și Sorin MAXIM – directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Regional la nivelul Regiunii Vest.

Proiectul va fi implementat pe parcursul a 56 de luni și are o valoare totală de aproximativ 35,16 milioane euro, din care finanțarea nerambursabilă este de aproximativ 34,27 milioane euro, iar contribuția beneficiarului este de 0,89 milioane euro (la cursul de 4,6003 lei/euro). Cofinanțarea acestui proiect este asigurată prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 – prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Consiliul Județean Hunedoara are deja în derulare următoarele proceduri de achiziție pentru implementarea proiectului:

  • Atribuirea contractului având ca obiect ,,Elaborare Proiect tehnic, detalii de execuție, DTAC, asistență tehnică pe perioada execuției, verificarea tehnică a proiectului” Documentația de atribuire a fost publicată în SEAP în data de 25.01.2018. La această procedură au depus oferte un numar de 6 (șase) ofertanți. Achiziția este în faza finală de solicitare clarificări pentru firma clasată pe primul loc.
  • Atribuirea contractului având ca obiect ,,Servicii de informare și publicitate pentru obiectivul ,,Modernizare Culoar Trafic Mures Nord: DN7 (Gelmar) – Geoagiu Băi – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău – Şoimuş – Brănişca – DN7 (Ilia)”. Documentația de atribuire a fost publicată în SEAP în data de 27.02.2018. La această procedură au depus oferte un numar de 7 (șapte) ofertanți. Contractul a fost semnat în data de 24.07.2018.
  • Atribuirea contractului având ca obiect ,,Servicii de consultanță pentru managementul investiției, elaborarea documentației de atribuire și aplicarea procedurilor de atribuire aferente Proiectului ,,Modernizare Culoar Trafic Mureș Nord: DN7 (Gelmar) – Geoagiu Băi – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău – Şoimuş – Brănişca – DN7 (Ilia)”. La această procedură au depus oferte un numar de 6 (șase) ofertanți. Achiziția este în faza de transmitere a raportului de atribuire la observatorii ANAP în vederea verificării.