Primăria Lupeni a lansat în dezbatere publică programul acțiunilor culturale propuse la finanțare pentru anul 2019

Home Administrație Primăria Lupeni a lansat în dezbatere publică programul acțiunilor culturale propuse la finanțare pentru anul 2019
Primăria Lupeni a lansat în dezbatere publică programul acțiunilor culturale propuse la finanțare pentru anul 2019

Plecând de la constatarea faptului că, în cursul anului precedent, activitățile culturale organizate sau a căror desfășurare a fost susținută de către administrația publică locală din municipiul Lupeni au avut un impact pozitiv în rândul cetățenilor acestei localități, reprezentanții Primăriei municipiului Lupeni își popun reeditarea acelor acțiuni culturale care au fost apreciate în comunitate, dar și realizarea unor noi acțiuni de acest fel. Proiectul de hotărâre cu privire la calendarul principalelor acțiuni culturale pe care Primăria Lupeni își propune să le finanțeze și în cursul anului 2019 a fost lansat, zilele acestea, în dezbatere publică, umând ca în ședința de Consiliu local de la finalul acestei luni, forma finală să fie supusă dezbaterii și aprobării Consiliului local al municipiului Lupeni.

Până atunci, cetățenii sau organizațiile neguvernamentale locale interesate, pot face propuneri, sugestii, observații sau pot exprima opinii cu privire la actul normativ privind acest proiect de hotărâre. Toate acestea pot fi depuse în scris la registratura Primăriei Lupeni, în format electronic la adresa de e-mail primăria@e-lupeni.ro sau pot fi transmise la numărul de fax 0254.560.515 până la data de 25 ianuarie 2019, ora 11,00.

În proiectul inițiat de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță sunt prevăzute activități culturale, sportive, științifice, artistice și de agrement pentru care Primăria Lupeni propune alocarea unor sume de la 500 la 120.000 de lei. Cei mai mulți bani (120.000 lei) sunt prevăzuți pentru organizarea Zilelor Municipiului Lupeni, programate pentru luna iulie 2019.

Primele acțiuni de acest tip finanțate de administrația locală în acest an vizează, evident, organizarea unor competiții sportive și a tradiționalelor ”Serbări ale Zăpezii” care vor avea loc în perioada februarie-martie în stațiunea turistică Straja Lupeni.

Dar Primăria Lupeni își propune să finanțeze și în anul 2019 o serie de acțiuni devenite deja tradiționale, precum: Drumul Crucii, Ziua Eroilor, Ziua Copilului, Nedeia Sânzienelor, Ziua Minerului, Ziua Vârstnicilor, Ziua Educatorului, Toamna Lupeneană, Festivalul de folk ”Tatiana Stepa”, Festovalul de colinde, Festivalul Crailor dar și activitățile derulate sub egida Galeriei de artă ”Iosif Tellmann” sau a Cenaclului artistic ”Pas cu pas” ș.a.m.d.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, pe lângă toate aceste activități cuprinse în programul anual ce urmează să fie aprobat în următoarea ședință a Consiliului local, calendarul acțiunilor culturale, sportive, educative și artistice va fi competat, pe parcursul întregului an de alte activități specifice care vor apărea pe parcurs și pentru care Consiliul local și Primăria municipiului Lupeni va găsi surse de finanțare sau cofinanțare. ”În dezvoltarea unei comunități locale, pe lângă investițiile pe care le facem în domeniul infrastructurii, în domeniul social, în educație și sănătate, trebuie să avem în vedere rolul esențial pe care-l are cultura și arta. Am acordat și în anii precedenți atenția cuvenită acestor activități și, pe lângă bucuria pe care am reușit să o aducem unui număr foarte mare de cetățeni, municipiul Lupeni a reușit să-și păstreze cu eleganță statutul de Capitală culturală a Văii Jiului. Suntem mândrii de acest lucru și vom căuta să ne ridicăm și în anul 2019 la înălțimea așteptărilor pe care, și din acest punct de vedere, le au cetățenii municipiului nostru”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.